indistinctive freedom

Alarma telefonului a inceput sa bipaie in disperare pe la 9 dimineata. Luat telefonul, shutdown scurt. Restart.

Alarma telefonului a inceput sa bipaie in disperare pe la 11. Asa mai merge. Ma trezesc somnoros, imi aprind o tigara si ma gandesc la drumul pe care il am de facut. Bucuresti, iesire pe A2 spre Constanta, dupa Castelu fac stanga pe un drum care ma duce pana la soseaua care vine de la Harsova, merg putin spre Constanta si din nou stanga pe DN-ul de Tulcea. Simplu, nu?

Este 12. Am pus intr-un saculet strictul necesar si am coborat in parcare. Cebe clipeste din faruri cand bag cheia in contact si abia asteapta sa isi dezmorteasca toti calutii pe care ii are in herghelie. Incalec si plecam la drum. Prima oprire: Mol-ul de la iesire spre autostrada. Fac plinul, imi fac si eu plinul cu un litru de apa pe care il transpirasem la semafoare, fumez o tigara si intru pe autostrada. Se circula lejer, majoritatea au plecat la mare de vineri seara. Problema va fi la intoarcere. Dau de niste radare. Bine, merg cuminte.

Ies de pe autostrada. O mare curba stransa la dreapta, care nu se mai termina. Ma aplec, imi fuge spatele la mobra, redresez, o mai patesc de vreo 2 ori. Opresc la un popas care se face pe dreapta dupa ce trec de o cale ferata. Fumez o tigara,  salut motociclistii care trec pe langa mine, imi curat viziera, ma relaxez.

Am trecut de primele localitati de dupa Cernavoda. Se face un drum la stanga, pornesc pe el. Mai mult ca sigur ca nu este soseaua pe care trebuie sa o iau, am gresit drumul, dar merg mai departe, sa vedem unde o sa ajung. Cu putin noroc ies pe drumul de Harsova, imediat dupa Crucea. Ma opresc la o benzinarie, pun cat sa imi ajunga, mananc un snickers si ma interesez la tipa de acolo pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la Tulcea. Imi spune ca prima sosea care o sa se faca la stanga e cea pe care trebuie sa merg. Plec, gasesc soseaua, nu seamana deloc a drum european dar merg inainte. Intr-un sat, o nuntablocase complet circulatia. Ocolesc, pornesc mai departe, dupa vreo 20-30 de km ceva nu era in regula. Soseaua se facea din ce in ce mai proasta, indicatoare nu mai existau iar bornele kilometrice erau ruginite.

Opresc pe dreapta si intreb pe cineva cum sa ajung la Tulcea. “Se poate ajunge si pe aici dar e drum ocolitor, foarte lung. Mai bine va intoarceti pana la calea ferata, treceti de ea si faceti stanga pe drumul acela. E un pic mai rau vreo 2 km ca e drum de piatra dar ajungeti repede la drumul national care duce la Tulcea”. Multumesc, ma intorc si o pornesc pe acel drum.

Inceput de asfalt. Devine din ce in ce mai prost dar ignor fiindca peisajul facea toti banii. Treaba cu ignoratul a functionat cat timp drumul de piatra a avut doar gropi cu apa (multumesc scolii de motociclism care m-a invatat sa fac slalom printre jaloane, acum chiar mi-a fost de folos).  Drumul devenise de pamant inmuiat de apa pe care se afla un strat de pietris. La coborare in panta fagasele create de apa ultimelor ploi mi-au dat niste momente de super adrenalina. Trebuia sa duc motorul pe dambul dintre fagase, care nu erau nici uniforme si nici in linie dreapta. Eram la risc, pietrele zburau de sub roti, nu puteam frana ca as fi pierdut controlul motorului iar la un moment dat mi-a fugit spatele atat de puternic incat ma vedeam cum o sa ma rastorn cu tot cu cebe in valea din dreapta mea. Nu stiu cum s-a redresat, sau cum am redresat-o, cert este ca am scapat. Cred ca mai am putin din aia 2 km si ajung la asfalt.

Dar a urmat a doua panta atat de abrupta si cu pietrisul atat de dizlocat incat a trebuit sa o tin din frana, sa o slabesc cate putin si sa merg pas cu pas pana jos. Cred ca mi-a luat vreun sfert de ora toata operatiunea asta. Ajung jos si in fata mea ditamai dealul pe care drumul urca abrupt. Moment de deznadejde. Sunt cu o motocicleta de viteza pe un drum de enduro. Am coborat niste pante pe care nu le mai pot urca. In fata deal abrupt. Nu am nici o varianta, semnal pe mobil din parti, pe altundeva nu am pe unde sa ocolesc, trebuie sa urc. Evaluez ca daca ma opresc la mijlocul pantei sau oriunde pana sus am incurcat-o. Voi scapa mobra pe jos, ea se va duce taras pana la baza pantei si nu cred ca mai raman manetele si pedalele intregi. Dar aveam alta solutie? Nu.

Cu inima cat un purice pornesc urcusul pe panta. Tin acceleratia constanta, pietrele scrasnesc sub roti, simt cum joaca spatele dar nu avem timp de impresii, trebuie sa ajungem sus. Am urcat deja 3 sferturi de panta si incep sa apara semne ca ceva este in neregula. Spatele fuge din ce in ce mai puternic, urc si mai greu asa ca accelerez fin ca sa mentin viteza constanta. Ma simt de parca merg cu motorul pe o sarma de echilibristica la 50 de metri deasupra pamantului. Intr-un final, cu greu, am ajuns pe culmea dealului.

De aici drum oarecum drept, dar plin de balti imense de apa. Pietrisul devenise o raritate, fusese lux, acum drumul era mai mult de pamant. Vad o masina 4×4, se apropie, trece incet pe langa mine, tipul de la volan se holbeaza la cebe si la personajul de pe ea de parca vedea 5 extraterestri mov care sareau coarda sincron. Eu serios, faceam slalom prin mocirla incercand sa ocolesc gropile pline de apa. Sau, de fapt, sa aleg bucatica mai putin uda de drum. Ma uit pe kilometraj. De cand am intrat pe drumul asta facusem 13 km. Mult mai mult decat cei 2 km de care vorbea localnicul ala. Si inca ceva interesant, tocmai am intrat pe rezerva. Daca nu ajung repede la o benzinarie raman cu cebe in pustiu. Oricum nu puteam sa ma mai intorc, singurul lucru pe care puteam sa-l fac era sa merg inainte. Trec printr-un stol de ciori care stateau pe drum si ascundeau o balta imensa intinsa pe toata latimea drumului. Cred ca am gresit directia si mai mult ca sigur am intrat in jocul Heroes, cine il stie imi poate confirma.

Viata devine din ce in ce mai interesanta. Ma apropii de o ferma de nu stiu ce, drumul e plin de apa, s-au format niste paraiase iar pamantul musteste sub forma de noroi de toate felurile. Pe alocuri o piatra alba, alunecoasa si ostila. Imi dau seama ca mai rau nu se poate. Lipsesc o explozie atomica, niste gauri negre care sa roiasca in jurul meu, ceva albine care sa imi intre in casca, explozia soarelui, Armageddon. Dar la cum au evoluat lucrurile in ultima ora, nu ma indoiesc ca o sa le intalnesc pe toate. Pentru inceput ma uit cu disperare la ultimul patratel din indicatorul de rezerva care incepe sa clipeasca si el.

Navighez cu cebe prin noroi si il simt la bocanci chiar daca am picioarele in scarite. Vad in departare un om, ma indrept spre el, pierd spatele, am fost la milimetru sa ma dau pe jos, ma apropii de el, nici eu nu stiu cum am reusit sa franez si sa tin mobra in picioare. Omu’ beat cui. Opresc motorul ca oricum a rezervorul gol si incerc sa-i descopar prin aburii alcoolului vreun proces cognitiv cat de cat nealterat. Dupa jumatate de ora ma consider fericit: am aflat ca imediat dupa prima curba apare asfaltul, mai am un pic pana la DN-ul catre Tulcea si la prima comuna este o benzinarie. Incepusem sa vad viata in culori mai placute. Ii dau bice, dupa curbe un asfalt aproximativ dar nu-i problema, aveam antrenamentul facut.

Ajung la DN, trag pe dreapta, am izbandit! Cu pulsul 320 ma dau jos sa fumez o tigara si sa iau o pauza binemeritata. Fac un pas, aud un zgomot ciudat in spatele meu si ma intorc exact la timp ca sa o vad pe cebe cum se pravaleste la pamant. Pusesem cricul dar ori nu l-am pus bine, ori a alunecat, nu stau sa analizez prea mult ma duc, o ridic, o pun din nou pe cric. Daune: semnalul stanga fata rupt dar inca functional. Schimbatorul de viteze si maneta de ambreiaj nu au nimic.

Cat de idiot pot sa fiu? Dupa ce am mers 15 km pe un drum pe care am avut 150% sanse sa dau mobra pe jos si nu am facut-o, ma opresc la margine de DN cu asfalt ca in palma si acolo se intampla beleaua. Se pare ca pentru motociclism am nevoie de cel putin o facultate, cea mintala.

Fumez 2 tigari in 4 minute, ma urc pe cebe si pornesc spre benzinarie. Ce mai conteaza ca era no-name, cu niste pompe de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial? Aveam benzina!

Spre Tulcea a inceput sa ploua. Am aflat in felul acesta ca ploaia marunta cu praful din aer fac pe asfalt o mazga pe care cebe danseaza voioasa. Ajung pana la urma in Tulcea, ma cazez, sunt atat de obosit incat mi se pare ca sunt intr-un vis. Ma arunc pe pat, stau asa o ora fara sa pot sa adorm si ma ia o foame de lup. Cobor la restaurant, mananc o ceafa de porc si ma intorc in camera la somn.

A doua zi traseu de placere: Constanta – Vama Veche si intoarcere in Bucuresti. Din pacate am descoperit ca la cazatura de pe cric s-a julit si capacul de la cutia de viteze. Inca 100 de dolari or sa zboare pe ebay. Cu semnalul s-a rezolvat rapid, nu avea nevoie decat de putin SuperGlue.

Related posts:

1. History 3. Primul drum. Continuare de la History 2. Prima discutie. Primul drum D...