indistinctive freedom

Timisoara. Destinatie aruncata de Sukhoi intr-o discutie, asa, la plezneala, dar care s-a infipt ca un cui. Suna tentant dar… sunt cateva puncte dificile. Ruta pe care am planificat-o inseamna mers pe A1, apoi Dealul Negru, Valea Jiului urmand ca drumul sa fie mai lejer dupa Petrosani.

Miercuri

Este dimineata. Am pornit motorul si ma echipez. Am bagajul facut, tankbag-ul pe rezervor, imi pun manusile si ma urc pe cebe. Din oglinzi ma priveste unul caruia nu i se vad decat ochii din spatele vizierei. Este cald si incep sa transpir dar nu am cum sa fac drumul asta in tricou. Bag in viteza si am plecat.

Traversez orasul si ma apropii de Militari. Cald si aglomeratie, ma bag printre masinile de la semafor, unul din dreapta imi face loc, ma uit la el si ii fac semn din cap ca ii multumesc. Are GPS pe bord si zambesc gandindu-ma cum ar fi acum sa o aud pe tipa aia zicandu-mi in casca: “urmatoarea strada la dreapta, in douasute de metri virati la dreapta”.

Ma opresc la benzinaria dinaintea iesirii pe autostrada. Fac plinul, ma uit la cebe cum asteapta cumintica sa dea bice cailor, beau un pepsi si fumez o tigara. Ma simteam emotionat, cam cum m-am simtit prima oara cand am mers cu avionul. Mutam tigara dintr-o mana in alta, voiam sa o fumez mai repede, abia asteptam sa plec, dar imi placea si senzatia pe care o aveam si o savuram pe-ndelete.

E prima oara cand conduc sau pilotez pe autostrada asta. Am pornit incet, la viteza traficului, este foarte aglomerat si se circula in coloana. Peste vreo 15 km depasisem deja camioanele problema si ma bucuram ca asfaltul nu este atat de prost pe cat mi-l inchipuiam. Trec printr-o padurice, pe partea stanga doua motociclete oprite pe banda de urgenta. Un tip si o tipa stateau la povesti si fumau o tigara la umbra copacilor. Inca putin si se termina autostrada: apar intai semnele de iesire si uite ca se vede si curba aia periculoasa la stanga.

Pe dreapta, un politist oprise o masina si discuta cu soferul. Iau curba si ma trezesc in fata mea cu o caruta plina de tigani, din aia cu fuste. Oare ce spaga ia politistul de la tigani ca sa le permita sa intre cu caruta pe un drum european?

Incep sa-mi dau seama ca am o problema. cu orientarea in orase. Nu ca in afara lor nu as avea probleme, dar pe sosele sunt mai putine intersectii si mai multe indicatoare.

Merg drept inainte, vad un pasaj, il ocolesc, imi aduc aminte ca Ovidiu mi-a spus sa merg prin el. Nu-i bai. Bag un sens giratoriu, ma holbez din mers la niste indicatoare aproximative si imi aduc aminte de Sukhoi care imi zicea: “daca te ratacesti pe undeva, tine drumul cu prioritate”. Zis si facut, am ajuns la o periferie, cred ca directia e spre Ramnicu Valcea, sunt multe case si pe dreapta un loc de popas pe care nu il ratez.

Imi scot casca si cat fumez o tigara incep sa dau telefoane. Il trezesc pe Sukhoi din somn, ma intind dupa aia la vorba cu Ovidiu care imi atrage atentia ca Dealul Negru i s-a parut intotdeauna un drum periculos si dificil. Pai bre, nu de-asta mi-am luat motor? Vorba Circelului citat de Alex, “ca sa-mi fie greu”!

Hopa sus calare pe cebe, dam gaz sa vedem cum e si cu Dealul Negru. E frumos: padure, camioane, depasesti la ‘shto ca-s benzile late si incap si 3 masini. Curbele sunt placute, asfaltul bun in 90% din cazuri. Ca ii dai gaz ca zici ca-i bun si te trezesti cu un mare crater in fata si mai iei o doza de adrenalina… Aglomeratie ca pe Magheru cand se duce lumea sa cumpere de la Unirea globuri si beteala pentru pomul de Craciun. Da’ merge, depasim si zona asta unde se asfalteaza, cine a pus dom’le satele astea la sosea? Vreo 10 gaini se falfaie pe partea dreapta, in praful din fata unei curti. Vad o benzinarie in zare si atunci mi-aduc aminte de vorbele lui Alex ca trebuie sa ocolesc orasul la intersectia de dupa benzinarie. Opresc pe dreapta, il sun sa-mi explice directia. Cred ca era intr-o sedinta sau nu isi bause cafeaua de dimineata. Da, aici la benzinarie trebuie sa fac stanga, pe urma ajung la pod pe care trebuie sa urc si sa ma intorc… Zic: “Aha!” ca sa para ca am inteles desi toate indicatiile mi se amesteca intr-un amalgam din care lipsesc doar niste claxoane si o surubelnita in cruce.

Merg usurel si ma bucur de peisaje. E frumos, place la baiatu’! M-as opri sa fac niste poze dar asta inseamna sa trag pe dreapta, sa ma dau jos de pe cebe, sa pierd timp in care as putea sa ma dau. Asa ca las pozele pe alta data.

Trec de podul cu indicatoare, ogri, inele pretioase si printesa Fiona si pana la urma nimeresc pe drumul cel bun. Bun, in toate sensurile posibile: si ca asfalt si ca trafic si ca directie. Ma transform impreuna cu cebe in racheta si ajung la Targu Jiu.

Foarte interesant! Din orasul asta am reusit sa ies cel mai repede. Nu stiu cum s-a intamplat dar chiar m-am descurcat! Sunt mandru de mine asa ca o duc pe cebe spre soseaua de pe Valea Jiului, destinatia Petrosani. Din pacate drumul e prost: la iesirea din oras sunt niste denivelari atat de urate incat te arunca pur si simplu in sus. Dupa vreo 5 km de topait pe cocoase de asfalt lucrurile se mai indulcesc. Drumul ramane doar cu niste valuri si plombe de asfalt pe-acolo pe unde erau gropi. Intru pe Valea Jiului, soseaua seamana cu o straduta din spatele blocului, ingusta si peticita. O vad serpuind in fata mea printre peretele stancos din dreapta si copacii de pe malul Jiului din stanga. Este racoare, miroase a aer curat si e placut. E timpul pentru un popas de relaxare.

Curbe cate vrei. Fara vizibilitate si fiecare camion care trece pe langa tine te face sa iti dai seama cat de norocos esti ca esti atat de ingust, tu si motorul tau. E clar, nu vreau sa ma fac sofer de tir pe drumul asta. Gust din plin aerul rece, imi ridic viziera si merg mai incet ca sa aud fosnetul frunzelor si apa care clipoceste langa sosea. Trec pe langa un popas turistic, de aici drumul incepe sa se strice. Se lucreaza, pe banda mea sunt din loc in loc zone delimitate cu parapeti metalici care trebuie ocolite pe contrasens. Ma dau Praslea la una din ele, vad camionul care vine din fata dar cuget ca am si timp si loc. Timp nu am avut, ca pe nisipul de langa parapetii metalici nu am putut sa trag de gaz. Dar am avut dreptate cu estimarea spatiului: am fost la 20 de cm de parapet. Si la 20 de cm de cabina camionului. Vand adrenalina la sticle de 1 kil. Forte, proaspata si mai eficienta ca Viagra.

Ma apropii de Petrosani. Trec pe langa niste baraci ale muncitorilor care lucreaza la drum. Vreo 3 caini au simtit o nevoie acuta de a-si apara proprietatea. Le-a trecut insa repede atunci cand cebe a urlat la ei.

Las in spate Petrosaniul si drumul prost. Am intrat intr-o zona in care se lucreaza intensiv la asfaltare. Doar ca aici atentia trebuie sa fie la maxim: drumul nu este marcat si nici semne de circulatie nu sunt care sa te anunte de curbe si cat de stranse sunt. Eu, de buna credinta, dadeam gaz, ca era pacat sa nu. Noroc cu o masina care a incetinit puternic in fata mea: am intrat intr-un super ac de par luat ca la carte.

Nu mancasem nimic astazi. Soarele era la orizont iar eu ma indreptam spre apus. Nici cu viziera de soare nu am facut mare lucru, dar cel putin nu ma mai orbea chiar atat de tare lumina lui. Incepuse sa ma doara capul de foame, m-am oprit intr-o benzinarie si am ras rapid batonul de Mars pe care mi-l cumparasem la plecarea din Bucuresti. Eram hotarat sa raman in Caransebes, soarele la apus si oboseala isi faceau simtita prezenta mai puternic decat anticipasem eu. Numai ca in Caransebes, in afara de un motel dubios cu nume italian si un alt motel vopsit in roz care era in constructie nu am mai gasit nici o destinatie de cazare, oricat de mult m-am straduit strabatand de cateva ori orasul.

Ce mai conteaza? Am ales directia Resita si am pornit cu cebe mai departe. Daca pana acum imi fusese greu, durerea de cap disparuse iar ochii imi erau protejati de padurea prin care mergea soseaua. Un drum demential, perfect de la inceput si pana la sfarsit. Curbe, una dupa cealalta iar in jur doar padure si razele soarelui filtrate de frunzele copacilor. Doar cateva masini si in rest pustiu. De poveste, ma gandeam ca e prea perfect ca sa fie adevarat. Dansam cu cebe aplecandu-ma rapid de pe o parte pe alta bucurandu-ma de fiecare kilometru pe care il parcurgeam. Ce s-ar mai da Sukhoiu pe curbele astea! Eram cat se poate de fericit si mi-a parut rau ca s-a terminat atat de repede atunci cand am intrat in Resita.

Se intunecase iar eu trebuia sa imi caut cazare. In centru doar hoteluri de 4 stele unde o camera single costa 80 de euro. Nu stiu daca in pret e inclus si TVA-ul. Am vrut sa intreb dar as fi fost obligat sa scap intai de flegma pe care o pregatisem.

Cand mi-am dat seama ca nu am sanse de izbanda am inceput sa intreb la fiecare benzinarie unde pot gasi o cazare IEFTINA. S-a rezolvat mai usor decat ma asteptam. La periferie, dar ce mai conta? aveam un pat in care sa dorm.

Related posts:

1. Cu cebe prin tara – Vineri Am avut o dimineata frumoasa, intinzandu-ma in pat si stand...
2. Cu cebe prin tara – Sambata Las in urma hotelul si ma avant prin Zalau spre...
3. Cu cebe prin tara – Joi M-am trezit tarziu, dupa ce alarma de la telefon a...
4. Cu cebe prin tara – video Imagini din excursia pe care am facut-o prin tara cu...
5. O seara cu Cebe Termini munca si iesi pe poarta institutiei. Cebe asteapta cuminte,...