indistinctive freedom

E iarna si cat timp este zapada afara si temperatura pe minus, motoarele stau cuminti in garaj iar noi frunzarim poze si amintiri, precum marinarii opriti in port de vreme rea, cu o cana de vin fiert in mana.

11 Aprilie 2009, pe la ora 1 dimineata faceam planuri de plimbare cu Sukhoiu. Destinatia fixata: Cheia, pauza de masa la Popas si intoarcere in Bucuresti, tot pe Cheia. Pregatesc rucsacul cu vreo doua bluzoane de rezerva, sosete groase si camera foto. Imi curat bocancii si casca, totul este pregatit pentru plecarea de peste cateva ore.

La 11.30 cobor in parcare unde ma asteptau Sukhoiu si Cebe. “Esti pregatit? Ne dam pe Cheia?” Normal! Ma urc pasager si pornim la drum. La Arcul de Triumf Cebe vrea sa se dea reising: ne aplecam atat de tare incat scrijelim piatra cubica cu cricul central. Scapam repede din Bucuresti iar la intrarea pe DN1 o politista care dirija circulatia ne lasa sa intram cu prioritate oprind celelalte masini. Saru-mana!

Vremea este perfecta: nici un nor pe cer, asfaltul cald si uscat, trafic de duminica. Intram pe Cheia dinspre Valeni si gust din plin placerea fiecarei curbe din traseu. Trecem de jumatatea drumului si oprim pentru cateva poze. Cat timp am fumat cateva tigari au trecut pe langa noi motociclisti care veneau dinspre Brasov, salutand cu farurile sau claxonul.

Popas pe Cheia

In ambele directii curbe periculoase

Analiza de drum

Pornim mai departe si putin dupa ora 15 ajungem la Popas unde ne potolim foamea cu mancare calda. Trebuie sa ne intoarcem inapoi… dar drumul e mai interesant inainte asa ca pornim spre Siriu. Dupa iesirea din Brasov drumul trece prin sate din ce in ce mai linistite la caderea serii. La Nehoiu ratam un radar iar mai sus ne intalnim cu vreo 10 motociclisti care coborau dinspre Siriu. Incep curbele care se succed una dupa alta, nu este nici o masina pe sosea, doar noi, iar peisajul este extraordinar. Intr-un final ajugem la baraj si oprim pentru o tigara si cateva fotografii.

Fotografie obligatorie: Cebe si lacul de acumulare

Curbe

Lacul in ultimele raze de soare

Admir in tacere frumusetea care ma inconjoara. E liniste si nu vrei sa o strici cu vorbe care oricum nu pot sa descrie pacea pe care o simti. Privesc lacul si simt adierea vantului care vine din vale. Stau tacut, minute in sir, mi-e greu sa las in urma locul acesta cand trebuie sa plecam mai departe.

Incotro?

Pregatit de drum

Ne urcam pe saua lui Cebe si pornim mai departe. Alegem sa facem un mic ocol prin Magura, pe la tabara de sculptura. Ne oprim si acolo pentru un scurt popas insa deja se intunecase si nu mai puteam face poze.

La coborarea de pe Magura, drumul este aproape complet distrus. Curbe care coboara de pe deal insa asfaltul este plin de gropi, traseu extrem de dificil. Mergem incet, cu grija, farul lui Cebe e singura lumina de pe drum, soseaua coboara printr-o padure deasa iar noi suntem singurii calatori.

La iesirea in drumul national ne oprim la un restaurant sa ne spalam castile. Ca sa ajungem la baie trecem prin sala de mese si nu-mi pot opri un zambet cand toate privirile se atintesc asupra noastra.

Pornim spre Bucuresti, e noapte si e senin, cerul e plin de o puzderie de stele. S-a lasat frigul iar Cebe trage puternic sa ne duca acasa. Oprim intr-o benzinarie, punem pe noi toata imbracamintea de rezerva din bagaj, bem o cafea fierbinte si pornim din nou la drum. Nu dupa mult timp intram in Bucuresti. Ajuns acasa, infrigurat si obosit dar fericit dupa toate clipele frumoase de pe drum, descarc pozele din camera si, uitandu-ma la ele, abia astept urmatoarea plecare.