indistinctive freedom

Rasucesc harta pe toate partile. Atatea destinatii si atat de putin timp… Anul trecut am calatorit prin locuri extraordinar de frumoase, pe sosele care sunt placerea oricarui motociclist. Dar a fost cam pe fuga, fara sa am timp sa ma bucur asa cum as fi vrut de fiecare peisaj, de fiecare curba, de asfaltul intins. Asta este motivul pentru care m-am gandit ca mi-ar place sa mai revad anumite zone, dar de data asta pe indelete, cu opriri pentru poze si dat cu Cebe de cate ori vreau pe fiecare curba.

Trebuia sa ma intalnesc cu un viitor motociclist in Giurgiu asa ca astazi la pranz am urcat pe Cebe si am pornit spre Dunare. Fata de anul trecut, asfaltul este o placere. Din sutele de gropi pe care nu aveai cum sa le ocolesti au mai ramas doar cateva. Cele 4 benzi fac drumul sa semene cu o autostrada mai ales ca pe prima portiune sensurile sunt separate de un parapet iar spre Giurgiu de un sant imens.

Spre sud, norii s-au risipit si soarele se simte caldut pentru prima oara in acest an. Sunt putine masini, se circula frumos, trag de gaz pana simt ca nu se mai poate fara sa ma mai uit la kilometraj si urlu in casca impreuna cu Trooper: “Nimic nu mai conteaza / De astazi drumul e deschis / N-avem decat o viata / Dar nu e timp sa o traim…”

"Nimic nu mai conteaza / De astazi drumul e deschis / N-avem decat o viata / Dar nu e timp sa o traim..."

Intru in Giurgiu, la Lukoil pe dreapta trei motoare se adapa cu sete. Trec incet si ii salut pe motociclisti iar mai sus intorc ca sa ajung la Petrom. Ma intalnesc cu baiatul care ma astepta si stam la discutie in parcarea benzinariei. Trag din tigara cu sete iar Pepsi-ul e ca o picatura de apa pentru un insetat din desert care a umblat trei zile dupa o oaza, in timp ce viitorul motociclist analizeaza fiecare centimetru din Cebe, atat de entuziasmat de parca ar fi o masinarie venita de pe alta lume. Imi aduc aminte cum eram eu la inceput si zambesc. In timpul asta, cei trei motociclisti de la Lukoil trec pe langa mine facandu-mi semn cu mana, probabil au pornit spre Bulgaria. O destinatie minunata, dar astazi am alte planuri. Nu ma deturneaza nici enduristul care trece de cateva ori pe o roata, riscand la un moment dat un voblaj de toata frumusetea.

Ma despart de viitorul motociclist stiind ca cel putin cateva zile de-acum inainte nu se va mai gandi decat la Cebe. Ma urc in sa si pornesc spre Bucuresti, urmarind indicatoarele de Oltenita. Inca 200 m, fac dreapta, e perfect. Anul trecut am facut acest drum cu Thorus insa pe fuga, sa nu ne prinda noaptea din urma. Soseaua trece printr-o padure in care mi-a parut rau ca nu am oprit sa fac niste poze. Ei bine, astazi voi rezolva aceasta problema. Primele curbe, stranse, imi aduc aminte de inceputul drumului prin padurea Bogatii. Apoi linie dreapta, drum de viteza, dar cu atentie maxima deoarece 2 curbe foarte stranse nu sunt semnalizate in nici un fel iar anul trecut era sa mi-o fur la greu. Trag pe dreapta si fac cateva poze desi nu am ajuns inca la padure.

Primul popas

Objects in the rear view mirror may look closer than they are

Cebe

Pornesc din nou spre Oltenita si dupa cativa kilometri intru in padure. Ma surprind copacii desfrunziti, abia iesiti din iarna. Inca se mai vede zapada pe marginea drumului. Opresc si mai fac o serie de poze.

Cebe

Drept inainte

Primavara

Enduro

Merg pana la capatul padurii si apoi mai departe, dar mai vreau sa ma mai dau odata pe drumul pe care am fost. Intorc si pornesc inapoi spre Giurgiu. Savurez drumul, de data asta fara sa opresc iar curbele de dupa calea ferata le iau la limita aderentei, ajutand motorul cu genunchiul scos cat mai mult in afara. Nici macar lucrul asta nu ma face sa nu ma opresc din trasul de gaz. Senzatia este dementiala. Ies la drumul european mai repede decat as fi vrut si, pana acasa, rememorez fiecare secunda de concentrare maxima prin care am trecut. Inca o zi, inca un drum… exact cum trebuie sa fie!

Termini munca si iesi pe poarta institutiei. Cebe asteapta cuminte, parcat langa un gard. Il pornesti si incepi sa te echipezi: genunchierele, inchei geaca, iti pui casca si apoi manusile care vor face dificil fumatul ultimei tigari dinainte de plecare. Fumezi in graba, asteptand nerabdator ca turatia sa scada iar temperatura motorului sa ajunga la cel putin 65 de grade. Apoi sus in sa, semnal, asigurare si… am pornit.

Ajungi acasa dar drumul a fost parca prea scurt. Mai vrei, iar asta inseamna ca cele 2 ore pana la intalnirea cu alt motociclist nu o sa le petreci in casa, ci tot pe drum, fara sa stii care va fi destinatia. Intorci motorul, piciorul stang apasa schimbatorul de viteze: esti intra-ntaia, ceea ce inseamna ca de aici incepe distractia.

Spre A2. Ai trecut de Salajan si Ozana, drumul este intins si gol, iti este putin frig asa ca te lasi mai jos, cu pieptul aproape lipit de rezervor si strangi bine picioarele in jurul lui Cebe sa simti caldura care vine de la radiator. Tragi usor de gaz, usor fiindca pe jos este o mazga alunecoasa ca gheata de pe patinoar si simti cum te infigi in noapte, ca un proiectil luminos spargand intunericul. Vezi semnele de iesire din Bucuresti, luminate de farul lui Cebe si cateva masini, in fata, rasfirate, la volanul carora niste soferi se vor intreba cine o fi nebunul care pe vremea asta, si noaptea, a iesit cu motorul pe autostrada. Zambesti in casca fiindca stii ca ei nu vor gasi niciodata raspunsul la intrebarea asta, fiindca ei nu vor simti niciodata de pe scaunul confortabil al masinii cu aer conditionat si radio cu mp3 ceea ce simti tu.

Cebe, inainte de intrarea pe autostrada

Peste doua ore destinatia se schimba: trebuie sa ajungi la intrarea pe A1 iar de data asta ai un partener de drum la fel de dornic de senzatii noi ca si tine. Traversarea orasului este o placere mai ales prin aglomeratie: o multime de masini, sute de mii de calcule pe care le faci la fiecare fractiune de secunda care analizeaza traiectoria, viteza, hazardul, pentru ca o seara frumoasa sa nu se termine tragic. Si poate cel mai frumos lucru este ca zbori pe un cal de otel care iti citeste toate gandurile, iti asculta fiecare decizie si stie cum sa te scoata din tampeniile in care singur te bagi. Si in continuare, cei din masini nu vor intelege niciodata de ce alegi riscul, vor fi convinsi ca este neaparat ceva ce tu incerci sa demonstrezi, fara macar sa banuiasca fericirea extrema pe care o simti. Te uiti la motociclistul de langa tine cand sunteti opriti la semafor. Un semn din cap si traseul se schimba, pe la fantanile din Unirii. Pe jos e ud si asfaltul e rece dar te apleci fiindca stii sa simti motorul si avertizarile pe care ti le da. Un Porsche alb ne urmareste din spate, a mers cu noi de la piata Alba Iulia si nu ne scapa urma. La Eroilor, la stop, opreste langa noi, ma uit la sofer, zambeste, saluta, il salut si eu. Inseamna ca stie despre ce e vorba, stie ca motociclismul nu e doar o etalare de orgolii.

Urci dealul de la Cotroceni si apoi bulevardul catre A1 iti readuce amintirea inceputului unei calatorii de asta vara. Treci pe langa benzinaria la care ai alimentat atunci, inainte de a iesi pe autostrada si zambesti cand iti aduci aminte cat de emotionat erai avand in fata traseul unui tur al Romaniei de o saptamana. Un pic mai sus insa intorci desi Cebe abia s-a incalzit si este pregatit de un drum adevarat. Va veni si ziua aceea, acum insa ne intoarcem acasa.

Cu viziera ridicata te bucuri de aerul rece si proaspat pe care il simti pe fata, te intorci prin Unirii sa mai dai odata o tura pe la fantani. Aplecat pana la primul semn de avertisment in care simti ca spatele incepe sa alunece, urmeaza rondul de la Alba Iulia si drumul intins spre casa. Parchezi, ai zambetul acela pe care orice ai face nu poti sa ti-l stergi de pe fata si urcati sus, sa depanati in fata unui pahar de Finlandia amintirile unor excursii care v-au ramas in suflet.

Odihna

In spatele blocului, motoarele stau cuminti si se odihnesc fiindca maine vor iesi din nou la joaca.

Timp de cateva zile blogul meu nu a fost accesibil din cauza unui atac informatic in urma caruia baza de date a fost compromisa. Insa, cu ajutorul celor de la firma de hosting pe care o folosesc, am reusit recuperarea datelor dintr-un back-up recent pe care adminii mi l-au pus la dispozitie.

Mi-am parcat motorul intre doua masini, intr-un loc unde era cat mai putina gheata, am scos cheia din contact si am descalecat incet. Simteam mirosul de benzina arsa si ulei incins, de drum si de praf care imi intrase in haine, m-am uitat la Cebe si l-am mangaiat cu drag. M-a purtat mii de kilometri dintre care nici unul nu are cum sa fie dat uitarii. Plin de noroi, cu urme de rani si cauciucurile muscate de fiecare metru de asfalt, m-a tinut in viata si mi-a daruit cele mai frumoase clipe. Cum sa nu-mi fi fost dor de el?

O tura scurta, inca una, un drum mai lung si inca unul, printre masini, pietoni, semafoare, intinderi de zapada si in fata doar asfalt curat care nu inseamna decat directie si viteza. Slalom, depasiri, contrasens, sunt atat de fericit incat mi-e si teama sa sparg din nou gheata unui vis pe care-l traiesc. Cu Sleipnir partener de drum Cebe zboara pana la capatul drumului, la Oltenita. Oprim, simt valul de caldura care vine de la motor si pun mana pe cauciucul fierbinte. De ce trebuie sa ma intorc?

Acestea au fost doar franturi de ganduri, acum las pozele lui Thorus sa spuna povestea unei zile perfecte

… pana la prima iesire cu CEBE de anul acesta

Continuare de la History 2. Prima discutie.

Primul drum

D sta langa motor, il salut, ma intreaba zambind daca sunt pregatit eu raspund ca da. Imi leg mai strans sireturile de la bocanci sa nu atarne, imi pun casca iar el ma ajuta sa-i prind curelusa. Imi explica cum trebuie sa stau, cu palmele lipite de rezervor, imi pun manusile, se urca pe sea, ma asez si eu. Mi se pare ca stau foarte sus intr-o pozitie extrem de nesigura: singurele puncte de contact cu motorul sunt saua, scaritele de la picioare si rezervorul. Daca o sa cad?

Seara, pauza de cateva minute

D porneste incetisor pe stradutele din spate de la Batistei. Stau ca un sac de cartofi, nu fac nici o miscare si il urmez pe el la fiecare aplecare pe care o face in curbe. Imi dau seama cat de stabila este motocicleta: nu ma asteptam sub nici o forma la asta. Teama s-a dus de la primele sute de metri. Imi place la nebunie, sunt niste senzatii pe care nu le-am mai trait niciodata si ma gandesc ca ajungem prea repede acasa. Nu vreau sa se termine drumul asta. Oprit la semafor, D isi ridica viziera si ma intreba: “Iti place?” Eu dau din cap larg ca “Da!!!”… ce intrebare o mai fi fost si asta?

Ajungem in fata blocului la D acasa. Ne dam jos: “Ti-a placut?” asa ca sunt sincer: “Mai vreau!” iar D incepe sa rada. Urcam sus la el, nu stiu ce are de gand dar eu mai vreau sa ma mai dau. Fumam o tigara, il rog sa ma mai plimbe macar un pic. Gustasem din miere iar concluzia era definitiva: place la baiatu’! D imi da o pereche de pantaloni grosi cu protectii, fular, era destul de frig afara, ne echipam si coboram. Hopa sus pe mobra si am pornit din loc.

De data asta am avut parte de o doza mai mare de senzatii: mers pana la iesirea spre atostrada, insa era prea frig si ne-am intors in oras. Aplecat pe curbele de la Unirii de la fantani si tras de gaz pe splai. Eu eram in al noualea cer. Tremuram de frig dar nu voiam sa ma opresc sub nici o forma. Eram ca un peste care traise toata viata pe uscat iar acum descoperise apa.

Intorsi la D acasa am stat cateva ore de vorba. Se uita la mine si zambea: stia foarte clar ca nu mai am cale de intoarcere. One way ticket si trenul asta nu mai opreste in nici o statie.

Continuare de la History 1. Start.

Prima discutie.

M-am intins in pat incercand sa adorm. Nu am reusit. Ceva se schimbase in mine, un buton fusese apasat, am avut atat de mult timp in mine dorinta de a face motociclism incat acum, nu mai puteam sa o tin sub control.

Cebe

Ani de zile m-am ferit sa discut despre asta. Cand D si-a luat permisul eram atat de fericit pentru el, pentru faptul ca a avut curajul sa faca primul pas, dar incercam cu disperare sa ma conving ca eu trebuie sa ma gandesc la prioritatile pe care le am, la problemele care imi inundau viata, la munca, la familia care probabil ca ar fi sarit in sus cand ar fi auzit ce vreau eu sa fac si pe ce imi cheltuiesc banii. Il ascultam cum povestea despre primele ore de poligon, ma ruga sa vin si eu, iar eu faceam tot posibilul sa schimb subiectul si sa nu ma gandesc la asta.

Intr-una din zile a venit cu motocicleta la munca. Iesisem din cladire si l-am vazut dandu-si casca jos: era fericit! Niciodata nu mai vazusem zambetul acela.

Dupa putin timp nu am mai fost colegi. Viata mea atat de aglomerata si plina de probleme m-a facut sa ma indepartez de D, nu mai stiam sa imi fac timp de prieteni si nici nu mai aveam energie sa imi tin dorintele in frau de fiecare data cand ne intalneam si imi aduceam aminte de motor.

M-am ridicat din pat. Pasiunea mea ascunsa, pe care incercasem atatia ani sa o reprim incepuse sa detina controlul. Nu o mai puteam stavili, nu mai puteam sa ma gandesc la altceva. Era ca un fir de iarba care spargea asfaltul care il acoperise.

M-am asezat la calculator. In cateva minute a intrat si el pe messenger si am inceput sa discutam. Mi-am dat seama ca D era persoana in care puteam aveam incredere asa ca l-am inundat cu intrebari stupide, porneam de la zero si nu stiam nimic. Cred ca lucrul asta l-a bucurat fiindca desi amandoi eram rupti de oboseala, la 5 dimineata el imi raspundea in detaliu la fiecare intrebare.

Dupa 2 ore de discutii am stabilit sa ii fiu pasager, sa vad cum este. Peste cateva zile ma duceam la stomatolog iar dupa aceea, seara, urma sa ma duca acasa cu motorul.

Start.

Este luni noaptea, inceput de februarie 2009. Afara e frig si ploua marunt. Deschid geamul si ma uit de la etajul 6 la strada pustie, la masinile parcate, inghetate in intunericul spart doar de cateva lumini galbene. Aud cum se inchide usa de la intrarea in bloc si il vad pe D. iesind, cu casca pe cap, indreptandu-se spre motocicleta.

Isi strange cureaua de la casca, isi incheie geaca si porneste motocicleta. Suieratul usor al motorului se porneste brusc, farul se aprinde luminand portierele unor masini parcate si asfaltul umed de pe jos. Il vad cum se urca pe sa, ridica cricul si porneste usor, disparand in cateva secunde prin gangul blocului odata cu sunetul motorului care se stinge treptat.

Cu cateva ore in urma, am primit un sms de la D: daca nu dormi vin pe la tine. Dormeam, dar vroiam sa vorbim si i-am raspuns ca il astept. Peste jumatate de ora a sunat la interfon, m-am dat jos din pat si i-am deschis usa. Nu mai stia la ce etaj stau si ii auzeam bocancii pe treptele scarii. A ajuns, a intrat cu casca in mana, geaca de piele uda pe el, cu mainile inghetate de frig si mirosind a praf, a ploaie si a drum.

Ma uitam la el, cat de obosit era, dar cat de fericit in acelasi timp si am fost invidios. As fi schimbat imediat locul cu el daca as fi putut. Fata de el ma simteam anesteziat, blazat, plafonat, intrat intr-o rutina comoda dar ucigatoare de suflet. Ma simteam ca un copil care se intalneste cu razboinicul din povesti, intors victorios dintr-o lupta. Eram fata in fata cu experienta necunoscutului, cu fericirea senzatiilor de la marginea extremului, ar fi putut fi oare ceva mai interesant?

La inceput

Am stat cateva ore de vorba, in bucatarie, si am fumat. Dar nimic legat de  motociclism, nimic legat de experientele lui. Stiam ca daca puneam o intrebare nu as fi putut opri restul, iar torentul de lucruri pe care le-as fi aflat m-ar fi dus intr-o stare asemanatoare sevrajului. Sa vrei sa faci, sa simti ceva si sa nu poti, sa stai la marginea unei lumi extraordinare si sa nu poti face un pas inainte in ea, ar fi fost un chin.

La 4 dimineata a plecat acasa. Si-a pus casca si manusile si m-a salutat. M-am dus in camera si am deschis geamul, asteptand sa il vad cum iese din bloc.

Atunci a pornit in mine, cu toata forta, dorinta de a deveni motociclist.

Cred ca singurul moment in care am zambit la adresa zapezii din iarna asta a fost ieri seara cand, trecand pe langa o banca din curtea intreprinderii la care lucrez, am vazut un mic om de zapada.

Nu m-a surprins atat aparitia neasteptata, cat faptul ca, intr-o firma in care fiecare secunda e numarata si cantarita in aur, unde toata lumea este grabita, stresata si agitata, cineva a redescoperit pentru cateva minute o frantura de umanitate.

Poza asta este cu dedicatie speciala pentru Dominic, care ieri se plangea ca scriu prea rar pe blog. Dominic, e iarna, nu pot sa ma dau cu Cebe, mai e putin pana o sa vin cu povesti si poze noi din fiecare week-end Pana atunci ia o bucatica din amintirea primaverii trecute surprinsa pe Cheia:

Cebe, popas pe Cheia