120 de kilometri
Mi-am parcat motorul intre doua masini, intr-un loc unde era cat mai putina gheata, am scos cheia din contact si am descalecat incet. Simteam mirosul de benzina arsa si ulei incins, de drum si de praf care imi intrase in haine, m-am uitat la Cebe si l-am mangaiat cu drag. M-a purtat mii de kilometri dintre care nici unul nu are cum sa fie dat uitarii. Plin de noroi, cu urme de rani si cauciucurile muscate de fiecare metru de asfalt, m-a tinut in viata si mi-a daruit cele mai frumoase clipe. Cum sa nu-mi fi fost dor de el?
O tura scurta, inca una, un drum mai lung si inca unul, printre masini, pietoni, semafoare, intinderi de zapada si in fata doar asfalt curat care nu inseamna decat directie si viteza. Slalom, depasiri, contrasens, sunt atat de fericit incat mi-e si teama sa sparg din nou gheata unui vis pe care-l traiesc. Cu Sleipnir partener de drum Cebe zboara pana la capatul drumului, la Oltenita. Oprim, simt valul de caldura care vine de la motor si pun mana pe cauciucul fierbinte. De ce trebuie sa ma intorc?
No related posts.