Spre apus

Spre apus

Seara

Spre rasarit

Cebe

Apus de soare

Din nou la drum

O scurta oprire la un lac din zona, din pacate fara rezultatele asteptate Cu toate acestea peisajul era atat de frumos incat nu ne-a parut rau de vizita.

Panorama

La pescuit

Pregatirea lansetei

In asteptare

Prada

La gratar

Dupa o scurta furtuna am plecat in plimbare pe dealurile din apropiere. Dar, dupa ce facusem 3 sferturi din drum si pozele de mai jos, o furtuna de vara prelungita ne-a convins sa ne intoarcem spre casa. Am incercat sa coboram prin padure, dar nu aveam cum sa ajungem la drum. Am urcat prin padure apoi am continuat pe drumul pe care venisem. Toti eram uzi pana la piele, mai putin eu, bocancii mei rezistand cu succes la toate baltile pe care le-au luat.

Rugaminti fierbinti

Lupta pentru apararea sticlei de bere

Inaintea furtunii

Spre platou

Seara

La gratar

Intoarcerea spre Bucuresti am ales-o prin culoarul Rucar-Bran. Ultima parte a drumului Targoviste – Campulung este complet distrusa. Asfaltul este spart in foarte multe locuri, cu gropi de 15-20 cm alternand cu zone in care drumul e doar din pamant, cu pietris. Damburi, sleauri, gropi, masinile merg cu maxim 15 km/ora. Am notat zona pe harta cu rosu.

Traseu de intoarcere

In sfarsit, asfalt!!!

In cinstea politistului de la rutiera care l-a amendat pe Cebe in urma cu un an pentru ca a trecut “cu 95 km/ora printr-o intersectie de drumuri europene” (era foarte socat de indrazneala noastra):

Intersectie "de drumuri europene"

Mausoleu

Cebe gata de plecare

Belvedere pe Rucar-Bran

Rucar-Bran

Rucar-Bran

Popas pe Rucar-Bran

Rucar-Bran

Popas pe Rucar-Bran

Rucar-Bran

Din pacate, incepand de aici cam 80% din drum am prins doar ploaie. Nu am mai facut poze ca sa nu ud camera si oricum am redus la maxim numarul de popasuri.

Drumul la Poiana Brasov

Trebuie tinut minte drumul asta, asfaltul este foarte bun, curbe, diferente de nivel, un peisaj care iti fura privirile si o panorama a intregului Brasov. Nu am facut poze din cauza ploii, nici sa fumam nu am reusit, stropii mari de ploaie mi-au facut varza tigara.

In drum spre casa

In drum spre casa

In drum spre casa

R6 test

R6 test

R6 test

R6 test

Viteza

Inainte de plecare

Am plecat dupa ce am vorbit cu ai mei la telefon si am aflat ca in Bucuresti este furtuna cu grindina, rupere de nori. Am intors repede si am pornit spre Bucuresti. Nu am facut mai mult de 500 de metri si s-a dezlantuit furtuna. Eram cap de coloana, nu mai vedeam nimic in fata din cauza suvoaielor de apa, vantul era atat de puternic incat faceam eforturi foarte mari sa pastrez banda si, in plus, pe la mijlocul drumului a inceput grindina.

Ne-am oprit la Mol-ul de la intrarea din Bucuresti, eram uzi pana la piele.

La Mol

La Mol

Am plecat inspre casa participand la Bucharest Moto Diving Contest. La fiecare kilometru bulevardul era blocat de balti si masini care nu mai puteau iesi din apa. Cebe ridica valuri de apa in fata dar s-a comportat exemplar. Am ajuns toti acasa cu bine, toti trei castigatori ai locului I.

Ora 10:30 dimineata. Bulevardul care se termina in A1 este deja aglomerat. Desi se anunta ploi si furtuni sunt multi care au plecat in weekend atrasi probabil de dimineata cu soare. Este cald si nici un nor pe cer. Ma strecor usor si intru pe autostrada plina de tiruri care se depasesc si masini care merg in ritm de melc. Incerc sa calculez: daca pe banda 2 se merge cu 80-90 la ora, ce viteza au oare cei de pe banda 1? Trec pe langa un radar care o sa falimenteze daca mai sta mult in zona asta si, mai in fata, la paduricea taiata de asfalt ajung din urma norii de ploaie care intuneca imediat orizontul. Am noroc ca s-a mai dus din aglomeratie, pot sa bag viteza si pana la Pitesti ma fac ca nu vad masinile de politie oprite la spatiile de servicii.

De la Pitesti sunt aproape singur pe sosea. Am luat directia Slatina, urmand sa trec prin Craiova si apoi sa urc spre Targu-Jiu si Petrosani. Am noroc ca in sud nu ploua, si pana in Craiova prind o vreme extraordinara. La iesirea din Craiova, drum pe doua benzi, dar la intrarea in localitate vad un radar la panda. Franez de urgenta in incercarea disperata de a-mi pastra permisul si fac dreapta prin spatele masinii de politie in parcarea unui motel dichisit de cel putin 3 stele. Imi dau casca jos bag o tigara, imi sun prietenii si beau insetat sticla de coca-cola pe care o purtasem din Bucuresti in rucsac. La Petrosani ma asteapta Ovidiu care ma anunta ca acolo a inceput deja sa ploua.

Pornesc din nou la drum spre Filiasi si fac dreapta catre Targu Jiu. Ma bucur de drumul cu asfalt proaspat turnat: nu sunt nici radare, nici indicatoare de intrare si iesire din localitati, nici limita de viteza, nici marcaje pe sosea. Satele sunt insa atat de aproape unul de celalalt incat ai senzatia ca traversezi o comuna imensa. Prima treime din drum este raiul motociclistilor, dar a doua este drum in lucru. Se circula pe o banda si stai 15 minute la un semafor pana sa poti trece. Cerul se intuneca, se face frig si pe viziera observ primele picaturi de ploaie.

Dupa zona de drum in lucru ajung pe drum de beton spart, pregatit probabil in asteptarea asfaltarii. Ploua torential si nu mai vad mare lucru, depasesc o dubita si un camion care imi aruncau noroi pe viziera si fac slalom in viteza printre gropile pline de apa. Picaturile de ploaie sunt atat de mari si cad atat de greu incat un moment am avut impresia ca da cu gheata.

La Rovinari totul ajunge la extrem: gropile sunt atat de multe si atat de aproape unele de celelalte incat nu mai are nici un sens sa incerci sa le ocolesti. Furtuna se dezlantuie cu vant care incearca sa te scoata de pe sosea si cu siroaie de apa in loc de picaturi. Vizibilitate: 50 de metri si merg intre doua tiruri. Trag de gaz, zbor peste cateva gropi pline de apa si depasesc tirul din fata care parca nu se mai termina, spre disperarea soferului unei Dacii papuc care imi venea din fata.

Opresc in Targu Jiu sa alimentez. Asta se intampla dupa ce jumatate de ora ma chinui sa scap din oras urmand indicatoarele de Petrosani. In sfarsit ajung la Petromul pe care il cautam, fac plinul, Ovidiu ma va astepta la iesirea din defileul Jiului, fumez rapid o tigara ramasa ca prin minune uscata si incalec pe calutzul meu de fier sperand sa gasesc asfalt uscat mai departe. Rad in casca de ma aude lumea de pe trotuar cand intru in Bumbesti Jiu si vad limita de viteza 40 km/h si un semn de radar. Sa vrei si nu poti sa depasesti prea mult viteza legala pe gropile de acolo! La intrarea in defileu asfaltul revine la normal, dar dupa primele curbe incepe din nou sa ploua. M-am prins deja cum sta treaba, ma feresc de pietrisul aruncat de pe munte peste sosea si de cele 3 zone populate de catei care ma privesc ca o amenintare si incearca sa ma sperie sa fug de-acolo. La iesirea din defileu senzatii tari pe cateva sute de metri de drum de pamant, mustind de apa.

Ma intalnesc cu Ovidiu si pornim spre casa, nu mai ploua si abia astept sa imi dau jos echipamentul ud si sa fac un dus fierbinte. Seara trece pe neobservate, motoarele dorm cuminti sub scara blocului iar eu stau cu Ovidiu la povesti cu vodca in pahar si o tigara aprinsa si ne uitam la pozele pe care le face.

Dimineata incepe cum nu se poate mai bine: cu Manowar care zguduie peretii si cu Ovidiu pregatit de plimbare. Inainte insa, ne ocupam putin de motoare, Ovidiu monteaza pe cebe al lui noile mansoane. Iesim din oras si trecem prin sate de munte, cu privelisti atat de frumoase incat iti vine sa opresti la fiecare 500 de metri sa faci poze. Mergem mai departe pe soseaua care ar trebui sa ajunga la Horezu dar care insa se opreste brusc dupa un semn care arata anularea limitei de 40 km/h si ridicarea interdictiei de depasire. Ne intoarcem si oprim pentru fotosession.

Norii se aduna din nou pe cer asa ca ne intoarcem spre oras. Ajungem chiar cand incepe o ploaie destul de hotarata, bagam motoarele in scara si urcam sa ne uitam la pozele pe care le-am facut.

Ma bag la somn devreme, iar la 5:30 ma trezesc gata de plecare. Imi iau ramas bun de la Ovidiu, ma urc pe motor si pornesc spre Bucuresti. Inainte de a intra in defileu, dupa ce alimentez, ma uit la indicatorul care arata de unde plecasem: a fost un weekend reusit, m-am simtit foarte bine, dar parca a fost prea scurt, mai sunt locuri de vizitat si sper sa ma intorc cat mai repede, si soarele sa tina cu noi.

P.S. Pozele cele mai faine de aici sunt facute de Ovidiu

Sambata: Cetatea Histria

Schimbari de plan cu jumatate de ora inainte de plecare. Vineri seara stabilisem sa mergem pe Cheia cu intoarcere pe Rucar – Bran si apoi prin Targoviste, pentru a-l saluta pe prietenul nostru Florin care nu a mai putut sa ne insoteasca de data aceasta. Iar acum, dimineata, ploaia ameninta zona Brasovului, motiv pentru care eu si Sukhoiu am hotarat sa ramanem in zona cu soare si sa vizitam cetatea Enisala.

Primul popas: pe autostrada. La kilometrul 64 Cebe avea nevoie de benzina iar R6-le pierduse surubul care fixeaza rezervorul de lichid de frana pe fata. Varsam sculele pe jos in fata intrarii de la restaurant in privirile dezaprobatoare ale conservarilor corecti si noroc cu surubul de rezerva plasat strategic de fostul proprietar din Targu-Jiu.

Din nou la drum, iesim de pe autostrada si de la Slobozia alegem soseaua care duce spre Braila. Pana in Iazu asfaltul nu este deloc la fel de bun ca in reclama: sari cu motorul din groapa in groapa si mergi mai mult in scarite, dar e distractiv si drumul destul de liber asa ca nu ne facem probleme. Dupa Iazu, asfalt ca-n palma, atat de lin incat parca ai merge pe o pista de cauciuc.

Imi place peisajul si vreau sa oprim pentru o tigara si cateva poze. Dau claxoane in disperare, flash-uri, doar ca Sukhoiul asculta muzica in casti iar oglinzile pe care le are pe R6 nu sunt tocmai perfecte. Trag pe dreapta si il astept sa se intoarca. Imi iau si mustrarile de rigoare: “Data viitoare cand vrei sa opresti ma depasesti si imi dai semnal de dreapta! Am paralizat cand am vazut ca nu esti in spatele meu, am crezut ca ai patit ceva!”

Si cu permisiunea Sukhoiului, The Catcher in the Rye:

Planul nostru este sa ajungem la Tulcea pe Macin, sau asa cum mi-a spus Florin “pe Cheia Dobrogei, sa fiti atenti si grija la vant, ca e campie!” Iti multumim de sfat, te salutam prin telefon parandu-ne rau ca nu esti si tu aici cu noi, incalecam din nou calutii de fier si tragem de gaz inspre Braila.

Drumul este perfect, copacii de pe marginea soselei incep sa se contopeasca in doua siruri care delimiteaza parca o pista de decolare. Putine masini, vizibilitate maxima si un soare de primavara care te face sa te destinzi si sa te bucuri de tot ceea ce vezi in jurul tau. Ajungem repede in Braila si ne invartim putin prin centru pana gasim strada care duce la bac. Cebe, dupa ce si-a dezlantuit toti calutii pana aici, dupa ce a mers cu grija pe pietrisul de la urcarea pe platforma si pe puntile metalice, se odihneste cateva minute cat dureaza traversarea Dunarii alaturi de R6.

Este prima oara cand merg pe Macin. Drumul este foarte bun, traficul este aproape inexistent deoarece nu sunt masini decat atunci cand vine bacul, curbele sunt lejer de luatsi nu creeaza probleme. Doar in apropiere de Tulcea incep sa se accentueze si sunt cateva ace de par mai dificile.

Dupa Tulcea ne indreptam spre Babadag, la iesirea caruia ar trebui sa gasim drumul spre Cetatea Enisala. Intrebam si ni se spune ca in dreptul comunei Mihai Viteazu facem stanga si apoi ne luam dupa indicatoare. Intre Babadag si Mihai Viteazu soseaua, care in urma cu un an era perfecta, s-a stricat complet. Este peticita si in foarte multe locuri gropi taiate in asfalt te obliga la slalom. Din pacate acestea sunt mai periculoase: au marginile drepte si sunt adanci, probabil pregatite pentru a fi astupate cu asfalt.

Cum iesim din Mihai Viteazu drumul se face din ce in ce mai prost. Reduci cat poti viteza si dupa ce iei la limita o curba plina de gropi care iti arunca pur si simplu motorul in sus mergi cu cea mai mare grija. Ajungem in satul Istria, si apoi catre cetate intram pe un drum la fel de prost, care te face sa crezi ca motorul pe care il calaresti s-a transformat in cel mai naravas cal. La cetate ne dam seama ca am fost ghidati gresit, in loc de Enisala am ajuns pe apus la Histria.

Urcam printre ruinele vechii cetati, pe marginea lacului Sinoie. Roiuri de tantari ne asalteaza din toate partile spre disperarea Sukhoiului. Stam catva timp ascultand valurile lacului spargandu-se de tarm iar apoi ne intoarcem printre ruine odata cu lasarea intunericului.

Luna peste Histria, pe un cer pe care norii au desenat un parbriz de motor:

Camuflat in berber, singura modalitate de a te feri de tantari, Sukhoiu face poze si incearca sa intre in rolul dintr-un film de Hitchcock.

Inainte sa plecam, in parcare, filmez o buha, singura care spargea linistea cetatii.

Am plecat de la Cetatea Histria pe intuneric. Eram doar noi pe sosea, ne feream de gropi avand la dispozitie intreaga latime a drumului. Cred ca de sus, dintr-un elicopter, ne-am fi vazut ca doua puncte luminoase care se alearga pe sosea. Treceam cu viteza prin norii de tantari, ii vedeam cum se lipesc de viziera si de farul lui Cebe. Intr-unul din satele prin care am trecut a trebuit sa oprim: nu mai vedeam nimic, viziera era complet opaca de urmele de la tantari. De la magazinul mixt am luat o cana cu apa si o laveta, am curatat castile, am fumat o tigara si am pornit din nou spre sud, neavand o destinatie exacta.

La mine mai aparuse o problema la casca. Saptamana trecuta cand am fost la Drobeta, la unul din popasuri am pus casca pe sea. M-am indepartat de mobra si cand m-am intors am vazut cum Schuberth-ul meu cade impins de vant si face cateva tumbe pe asfalt. Totul in regula doar ca in mecanismul care prinde viziera a aparut o crapatura. Acum, daca ridicam viziera si vroiam sa o cobor la loc se intampla sa scape din prindere. In plus, stratul antifog de pe interior s-a cojit pur si simplu iar acum dupa nici 200 de metri de mers pe interiorul vizierei mi se astearnea o pacla alba, opaca, prin care nu mai vedeam nimic. Abia ma taram pe sosea, orbit de farurile masinilor de pe contrasens care straluceau la mine in casca mai ceva decat luminile de la o discoteca in aer liber. Asta pana cand Sukhoiul mi-a oferit casca lui la schimb, exasperat de faptul ca nu reuseam sa merg cu mai mult de 80 la ora. HJC-ul a fost un adevarat miracol, in sfarsit vedeam si eu pe unde merg! Am ajuns in Navodari si am oprit intr-o intersectie plina de beculete de toate culorile, prin pomi, pe ghirlande, pe sensul giratoriu, peste tot erau luminite colorate mai grav decat de sarbatori.

Am incercat sa ne dam seama care-i faza, care-i motivul sarbatorii.. ei bine, acesta era motivul:

Sukhoiu isi scoate telefonul si incepe sa sune la prietenii pe care ii are pe litoral in cautarea unui loc unde sa ramanem peste noapte. In 5 minute aveam o noua destinatie, Vama Veche, here I come! Mergem la benzinarie, facem plinul imi iau tigari si o cafea si… surpriza: cardul meu ING incepe sa faca figuri si sunt nevoit sa scot tot maruntisul pe care il mai aveam in buzunare ca sa platesc. Stiam ca mai am bani in cont dar mi-era teama sa nu fi fost blocat cardul din cine stie ce motive necunoscute. Sambata seara, ramaneam fara bani la 300 de km de casa, nu era bine!

Alergam la un ING, ajungem cu 10 minute inainte sa se inchida, verific, da, sunt bani, scot de la bancomat sa am cash si pornim mai departe. Suntem in Constanta, ne jucam putin la semafoare si intram pe soseaua spre Mangalia. In Eforie sud il vad pe Sukhoiu tragand rapid pe dreapta. Aproape in frana de urgenta opresc si eu in spatele lui sa vad ce s-a intamplat, il vedeam ca imi face semne disperate catre casca: nu mai avea viziera! Se intoarce 200 de metri in urma, cauta ceva pe jos si vine inapoi triumfator cu viziera intacta. In afara de cateva zgarieturi nu avea nimic, dar mecanismul de prindere de la casca, de data asta cel de pe partea stanga, se rupsese si din el lipseau cateva piese. Nu mai aveam cum sa o prindem asa ca am apelat la rola de scotch albastru pe care scrie Oferta Speciala pentru a fixa viziera.

Ajungem rapid in Mangalia si iau frumos curbele de la podul spre 2 Mai. Satul e pustiu si il parasim in graba, doar pentru a intra in Vama asfaltata si la fel de pustie.Ne oprim la iesire si parcam in fata portii prietenului Sukhoiului.

Am intrat in curtea care adapostea cateva casute si doua rulote pe partea dreapta. In cea din spate Cezar si Cezar incepusera seara cu bere asa ca ne-am asezat si noi la masa lor cu sticla de Stalinskaia. Inainte de a ne intinde in paturile rulotei am continuat ospatul cu branza topita, cremvursti, pateu, pufuleti si vodca. Set-up-ul perfect pentru doi motociclisti obositi, veniti de pe drum

Duminica: Cetatea Enisala si Long Way Home

Dimineata a inceput cu niste raze de soare care se strecurau prin luminatorul rulotei fix pe fata mea. Am bagat rapid doua tigari si o cana mare de cafea si am iesit afara. Vremea era ok, cer senin si aer caldut cu miros de mare. Astept sa se trezeasca si Sukhoiu sa pornim spre plaja cu motoarele. Imi sun prietenii, imi pregatesc echipamentul si il pornesc pe Cebe. Ne luam la revedere de la gazdele noastre si coboram panta (acum asfaltata) catre plaja. Facem stanga si oprim pe colt pentru cateva poze, o tigara si un maintenance scurt la motoare. Ungem lanturile, verificam uleiul, basic checklist. Plaja este pustie, un singur cort si doi iubiti savureaza dimineata la Vama Veche. Mai sunt pe aici doar patronii barurilor care fac planuri pentru deschiderea lor de 1 mai.

Fumam o tigara pe malul marii urmarind valurile care se sparg pe nisip, facem poze si ne pregatim de plecare. Prima oprire va fi la Tuzla, vrem sa facem o vizita pe aeroport.

Pana la Tuzla, drum de placere. Nu a fost deloc aglomerat, dar am trecut pe langa doua radare. Schuberth-ul meu este in continuare la Sukhoi care suporta cu stoicism viziera aburita. La Tuzla imi spune ca era sa mai piarda odata viziera cand a deschis-o putin sa se mai duca din condens.

Aeroportul este mic, pentru zboruri de agrement, salturi cu parasuta si cursuri de parasutism. Nu putem sa intram in zona pistei fiindca astazi e zi de zbor, dar urmarim din parcare salturile parasutistilor. Inainte de a pleca descoperim si un elicopter rusesc dezafectat ascuns in spatele unei cladiri.

Pericol!

La iesire suntem probabil mentionati pe meniul cainilor care pazesc aeroportul. Cebe se sperie si vrea sa o ia la fuga, se ridica intr-o roata si tasneste spre sosea printre cateii speriati de sunetul tobei.

De data asta trebuie sa ajungem la Cetatea Enisala, deci mergem spre Tulcea – Babadag. In Mamaia oprim pe un drum de pamant care coboara spre plaja, scoatem mancarea din rucsaci si luam pranzul in iarba. Sukhoiul isi coboara pana pe mal R6-le, facem cateva poze si pornim la drum spre Enisala.

Sukhoiu pune camera pe R6 ca sa filmeze, sunt niste peisaje superbe. Din pacate parbrizul este zgariat si murdar si nu se vede mare lucru prin el. Eu merg in fata alergand pe Cebe si la un moment dat imi dau seama ca sunt singur, Sukhoiu disparuse din spatele meu. Trag pe dreapta si ma pregatesc sa intorc, sa pornesc dupa el, cand il vad venind din urma. Il intreb ce s-a intamplat si imi spune ca din cauza vibratiilor fasa elastica pe care o pusesem sub camera cu rol de atenuator s-a desprins si a zburat. Sukhoiu a tras repede pe dreapta cand a vazut ca a pierdut ceva, altfel as fi ramas si fara camera care ramasese prinsa doar de benzile de scotch.

Facem poze in niste zone cu un peisaj ireal de frumos si pornim mai departe spre Babadag. Ma simt excelent, nu vreau sa se termine repede drumul asta. Inainte de Babadag facem dreapta si urmam o sosea plina de gropi, cu diverse semne care ne anuntau ca drumul este in lucru. O fi el in lucru, dar nu am vazut nici un utilaj prin zona. Intre babadag si Enisala… exact contrariul. Asfalt ca in palma, pare turnat de curand, exact locul unde poti sa te dai fara grija de pietoni si masini. Dupa Enisala intram din nou pe un drum in lucru, asfalt cu gropi alternand cu portiuni de pietris de rau. O devarata senzatie pe Cebe sa te dai pe un astfel de drum. Ajungem la o ferma piscicola, facem poze si intrebam care este drumul spre cetate.

Bodyguard-ul de la poarta ne arata un drum de pamant care urca dealul si care nu are nici un punct comun cu asfaltul pe care Cebe este conceput sa mearga. Dupa ce terminam tigarile si bagam camerele in rucsaci pornim pe drumul de pamant spre Cetatea Enisala.

Drumul are portiuni dificile: atunci cand urca in curba este aproape distrus de sleaurile facute de ploi, plin de santuri si pietris. Ajungem sus intr-un final, dupa un popas scurt in care Sukhoiul ma fotografiaza si fata si profil. Pe ultimii 20 de metri intram pe un asfalt proaspat turnat si vedem ca mai era un drum de acces, asfaltat, care cobora pe cealalta parte a dealului. Nu putem intra cu motoarele in cetate asa ca le lasam sa se odihneasca la bariera.

Facem fotografii la privelistea care ne inconjoara iar Sukhoiu se urca pe motor si pleaca pe dealul de langa noi in incercarea de a ajunge in varful lui. Il urmaresc cu camera dar terenul accidentat nu il lasa sa urce pana sus.

Inapoi in cetate, inainte de caderea serii am facut cateva poze la intinderea colorata de la picioarele noastre. Si o imagine interesanta, panorama cetatii, vazuta din marginea de vest.

Plecam de la Cetate cu intentia sa ajungem pe lumina in Bucuresti.

Incepem sa coboram pe drumul asfaltat care serpuieste printre dealuri. Intr-un loc soseaua urca putin, Sukhoi merge in fata mea si nu il mai vad cand incepe sa coboare panta de partea cealalta a dealului. Ajung si eu in varf, soseaua face o curba la stanga iar Sukhoiul este pe dreapta drumului incercand sa ridice R6-le tavalit. Opresc, ma duc sa-l ajut, punem R6-le pe cauciucuri si incepem sa vedem ce stricaciuni s-au produs. La Sukhoiu geaca putin zgariata si protectia de carbon a manusii drepte s-a tocit pana s-a perforat dar nu a trecut si de piele. R6-le: toba putin deplasata din pozitie, maneta de frana rupta, oglinda zgariata si carena de pe partea dreapta julita. Pietrisul dintr-o curba si-a spus cuvantul, noroc cu echipamentul de protectie. Problema garav este cu maneta de frana, nu ai cum sa ajungi in Bucuresti fara frana pe fata. Sau… de fapt poti… dar nu este recomandat nici macar sa incerci.

Ne oprim in Enisala pe marginea drumului in fata unui Magazin Mixt unde gasesti  de toate, de la unt si salam pana la cuie si butelii de aragaz. Prima incercare se cheama Poxipol dar esueaza lamentabil. Varianta de back-up: incercam montarea unei chei in locul manetei de frana. Cand nu reusesti din prima, nu e nevoie decat de un ciocan mai mare care fixeaza perfect cheia de 10 pe post de maneta de frana sport. Pornim la drum cu grija, nu stim daca cheia de 10 va rezista pana in Bucuresti si avem un back-up in cazul in care lucrurile iau o intorsatura proasta, un service din Tulcea gasit pentru noi de Angel.

Din fericire nu sunt probleme si avand cap compas Harsova pornim la drum. Oprim din nou, Sukhoiu are probleme cu R6-le, se tot aprinde becul de la ulei. Verificam nivelul, totul pare in regula, dar ceva se intampla, cum ridica motorul in 10-12.000 de ture cum se aprinde becul ala.

Nu suntem in stare sa ne dam seama de ce se intampla asa ca pornim din nou, mai departe. Suntem deja obositi, drumul este aglomerat si se intuneca rapid. Trec prin cateva roiuri de tantari si iar nu mai vad nimic, ne apropiem de padurea dinainte de Harsova si ne mai oprim pentru cateva poze la apus si curatatul vizierelor. Sukhoiu este ingrijorat de problema uleiului. Incerc sa dau de Thorus la telefon sa-l intreb si pe el care ar putea fi cauza aprinderii becului de ulei la un motor folosit in ture inalte dar nu reusesc.

Bagam viteza, nu lasam pe nimeni in fata noastra, e deja noapte si am depasit deja toate estimarile de sosire in Bucuresti. Inainte de autostrada mai fumam o tigara, Sukhoiu imi spune ca o sa mearga incet de teama sa nu i se caleze motorul in mers si verificam din nou nivelul uleiului care pare ok.

La intrarea in Bucuresti facem schimb de casti, iau din nou Schuberth-ul cel bolnav si o tai spre casa. Ajung repede, parchez motorul, imi iau bagajul si urc in apartament. Deschid fereastra si aud pe bulevard trecand doua motoare. Imi este ciuda ca sunt obosit si nu pot sa mai ies si eu la joaca, desi m-am dat peste 1.200 de km week-end-ul asta tot nu m-am saturat.

Descarc pozele si ma uit la ce am filmat. Sukhoiule, multumesc pentru excursia asta, am asteptat aproape un an de zile sa iesim impreuna cu motoarele iar acum am avut parte de o plimbare de weekend perfecta. Imi pare rau ca nu a fost si Florin cu noi, dar sezonul abia a inceput!

Schuberth-ul isi schimba rolul, devine casca de pasager. De ieri am o noua casca, Shoei XR 1000.