Din nou A2 cu senzatii nebanuite. Pe jos ud, o mazga de noroi pe care Cebe aluneca la greu. Unul din poduri cu polei, intentia mea de a reduce gazul traducandu-se intr-un dans voios al motorului. La fel si la contactul cu solul dupa ce, la o denivelare, am zburat pentru o fractiune de secunda.
Concluzia? MAI VREAU!
Intrarea pe A2
Rasucesc harta pe toate partile. Atatea destinatii si atat de putin timp… Anul trecut am calatorit prin locuri extraordinar de frumoase, pe sosele care sunt placerea oricarui motociclist. Dar a fost cam pe fuga, fara sa am timp sa ma bucur asa cum as fi vrut de fiecare peisaj, de fiecare curba, de asfaltul intins. Asta este motivul pentru care m-am gandit ca mi-ar place sa mai revad anumite zone, dar de data asta pe indelete, cu opriri pentru poze si dat cu Cebe de cate ori vreau pe fiecare curba.
Trebuia sa ma intalnesc cu un viitor motociclist in Giurgiu asa ca astazi la pranz am urcat pe Cebe si am pornit spre Dunare. Fata de anul trecut, asfaltul este o placere. Din sutele de gropi pe care nu aveai cum sa le ocolesti au mai ramas doar cateva. Cele 4 benzi fac drumul sa semene cu o autostrada mai ales ca pe prima portiune sensurile sunt separate de un parapet iar spre Giurgiu de un sant imens.
Spre sud, norii s-au risipit si soarele se simte caldut pentru prima oara in acest an. Sunt putine masini, se circula frumos, trag de gaz pana simt ca nu se mai poate fara sa ma mai uit la kilometraj si urlu in casca impreuna cu Trooper: “Nimic nu mai conteaza / De astazi drumul e deschis / N-avem decat o viata / Dar nu e timp sa o traim…”
"Nimic nu mai conteaza / De astazi drumul e deschis / N-avem decat o viata / Dar nu e timp sa o traim..."
Intru in Giurgiu, la Lukoil pe dreapta trei motoare se adapa cu sete. Trec incet si ii salut pe motociclisti iar mai sus intorc ca sa ajung la Petrom. Ma intalnesc cu baiatul care ma astepta si stam la discutie in parcarea benzinariei. Trag din tigara cu sete iar Pepsi-ul e ca o picatura de apa pentru un insetat din desert care a umblat trei zile dupa o oaza, in timp ce viitorul motociclist analizeaza fiecare centimetru din Cebe, atat de entuziasmat de parca ar fi o masinarie venita de pe alta lume. Imi aduc aminte cum eram eu la inceput si zambesc. In timpul asta, cei trei motociclisti de la Lukoil trec pe langa mine facandu-mi semn cu mana, probabil au pornit spre Bulgaria. O destinatie minunata, dar astazi am alte planuri. Nu ma deturneaza nici enduristul care trece de cateva ori pe o roata, riscand la un moment dat un voblaj de toata frumusetea.
Ma despart de viitorul motociclist stiind ca cel putin cateva zile de-acum inainte nu se va mai gandi decat la Cebe. Ma urc in sa si pornesc spre Bucuresti, urmarind indicatoarele de Oltenita. Inca 200 m, fac dreapta, e perfect. Anul trecut am facut acest drum cu Thorus insa pe fuga, sa nu ne prinda noaptea din urma. Soseaua trece printr-o padure in care mi-a parut rau ca nu am oprit sa fac niste poze. Ei bine, astazi voi rezolva aceasta problema. Primele curbe, stranse, imi aduc aminte de inceputul drumului prin padurea Bogatii. Apoi linie dreapta, drum de viteza, dar cu atentie maxima deoarece 2 curbe foarte stranse nu sunt semnalizate in nici un fel iar anul trecut era sa mi-o fur la greu. Trag pe dreapta si fac cateva poze desi nu am ajuns inca la padure.
Primul popas
Objects in the rear view mirror may look closer than they are
Cebe
Pornesc din nou spre Oltenita si dupa cativa kilometri intru in padure. Ma surprind copacii desfrunziti, abia iesiti din iarna. Inca se mai vede zapada pe marginea drumului. Opresc si mai fac o serie de poze.
Cebe
Drept inainte
Primavara
Enduro
Merg pana la capatul padurii si apoi mai departe, dar mai vreau sa ma mai dau odata pe drumul pe care am fost. Intorc si pornesc inapoi spre Giurgiu. Savurez drumul, de data asta fara sa opresc iar curbele de dupa calea ferata le iau la limita aderentei, ajutand motorul cu genunchiul scos cat mai mult in afara. Nici macar lucrul asta nu ma face sa nu ma opresc din trasul de gaz. Senzatia este dementiala. Ies la drumul european mai repede decat as fi vrut si, pana acasa, rememorez fiecare secunda de concentrare maxima prin care am trecut. Inca o zi, inca un drum… exact cum trebuie sa fie!
Termini munca si iesi pe poarta institutiei. Cebe asteapta cuminte, parcat langa un gard. Il pornesti si incepi sa te echipezi: genunchierele, inchei geaca, iti pui casca si apoi manusile care vor face dificil fumatul ultimei tigari dinainte de plecare. Fumezi in graba, asteptand nerabdator ca turatia sa scada iar temperatura motorului sa ajunga la cel putin 65 de grade. Apoi sus in sa, semnal, asigurare si… am pornit.
Ajungi acasa dar drumul a fost parca prea scurt. Mai vrei, iar asta inseamna ca cele 2 ore pana la intalnirea cu alt motociclist nu o sa le petreci in casa, ci tot pe drum, fara sa stii care va fi destinatia. Intorci motorul, piciorul stang apasa schimbatorul de viteze: esti intra-ntaia, ceea ce inseamna ca de aici incepe distractia.
Spre A2. Ai trecut de Salajan si Ozana, drumul este intins si gol, iti este putin frig asa ca te lasi mai jos, cu pieptul aproape lipit de rezervor si strangi bine picioarele in jurul lui Cebe sa simti caldura care vine de la radiator. Tragi usor de gaz, usor fiindca pe jos este o mazga alunecoasa ca gheata de pe patinoar si simti cum te infigi in noapte, ca un proiectil luminos spargand intunericul. Vezi semnele de iesire din Bucuresti, luminate de farul lui Cebe si cateva masini, in fata, rasfirate, la volanul carora niste soferi se vor intreba cine o fi nebunul care pe vremea asta, si noaptea, a iesit cu motorul pe autostrada. Zambesti in casca fiindca stii ca ei nu vor gasi niciodata raspunsul la intrebarea asta, fiindca ei nu vor simti niciodata de pe scaunul confortabil al masinii cu aer conditionat si radio cu mp3 ceea ce simti tu.
Cebe, inainte de intrarea pe autostrada
Peste doua ore destinatia se schimba: trebuie sa ajungi la intrarea pe A1 iar de data asta ai un partener de drum la fel de dornic de senzatii noi ca si tine. Traversarea orasului este o placere mai ales prin aglomeratie: o multime de masini, sute de mii de calcule pe care le faci la fiecare fractiune de secunda care analizeaza traiectoria, viteza, hazardul, pentru ca o seara frumoasa sa nu se termine tragic. Si poate cel mai frumos lucru este ca zbori pe un cal de otel care iti citeste toate gandurile, iti asculta fiecare decizie si stie cum sa te scoata din tampeniile in care singur te bagi. Si in continuare, cei din masini nu vor intelege niciodata de ce alegi riscul, vor fi convinsi ca este neaparat ceva ce tu incerci sa demonstrezi, fara macar sa banuiasca fericirea extrema pe care o simti. Te uiti la motociclistul de langa tine cand sunteti opriti la semafor. Un semn din cap si traseul se schimba, pe la fantanile din Unirii. Pe jos e ud si asfaltul e rece dar te apleci fiindca stii sa simti motorul si avertizarile pe care ti le da. Un Porsche alb ne urmareste din spate, a mers cu noi de la piata Alba Iulia si nu ne scapa urma. La Eroilor, la stop, opreste langa noi, ma uit la sofer, zambeste, saluta, il salut si eu. Inseamna ca stie despre ce e vorba, stie ca motociclismul nu e doar o etalare de orgolii.
Urci dealul de la Cotroceni si apoi bulevardul catre A1 iti readuce amintirea inceputului unei calatorii de asta vara. Treci pe langa benzinaria la care ai alimentat atunci, inainte de a iesi pe autostrada si zambesti cand iti aduci aminte cat de emotionat erai avand in fata traseul unui tur al Romaniei de o saptamana. Un pic mai sus insa intorci desi Cebe abia s-a incalzit si este pregatit de un drum adevarat. Va veni si ziua aceea, acum insa ne intoarcem acasa.
Cu viziera ridicata te bucuri de aerul rece si proaspat pe care il simti pe fata, te intorci prin Unirii sa mai dai odata o tura pe la fantani. Aplecat pana la primul semn de avertisment in care simti ca spatele incepe sa alunece, urmeaza rondul de la Alba Iulia si drumul intins spre casa. Parchezi, ai zambetul acela pe care orice ai face nu poti sa ti-l stergi de pe fata si urcati sus, sa depanati in fata unui pahar de Finlandia amintirile unor excursii care v-au ramas in suflet.
Odihna
In spatele blocului, motoarele stau cuminti si se odihnesc fiindca maine vor iesi din nou la joaca.
Mi-am parcat motorul intre doua masini, intr-un loc unde era cat mai putina gheata, am scos cheia din contact si am descalecat incet. Simteam mirosul de benzina arsa si ulei incins, de drum si de praf care imi intrase in haine, m-am uitat la Cebe si l-am mangaiat cu drag. M-a purtat mii de kilometri dintre care nici unul nu are cum sa fie dat uitarii. Plin de noroi, cu urme de rani si cauciucurile muscate de fiecare metru de asfalt, m-a tinut in viata si mi-a daruit cele mai frumoase clipe. Cum sa nu-mi fi fost dor de el?
O tura scurta, inca una, un drum mai lung si inca unul, printre masini, pietoni, semafoare, intinderi de zapada si in fata doar asfalt curat care nu inseamna decat directie si viteza. Slalom, depasiri, contrasens, sunt atat de fericit incat mi-e si teama sa sparg din nou gheata unui vis pe care-l traiesc. Cu Sleipnir partener de drum Cebe zboara pana la capatul drumului, la Oltenita. Oprim, simt valul de caldura care vine de la motor si pun mana pe cauciucul fierbinte. De ce trebuie sa ma intorc?
Acestea au fost doar franturi de ganduri, acum las pozele lui Thorus sa spuna povestea unei zile perfecte 
Poza asta este cu dedicatie speciala pentru Dominic, care ieri se plangea ca scriu prea rar pe blog. Dominic, e iarna, nu pot sa ma dau cu Cebe, mai e putin pana o sa vin cu povesti si poze noi din fiecare week-end Pana atunci ia o bucatica din amintirea primaverii trecute surprinsa pe Cheia:
Cebe, popas pe Cheia
E iarna si cat timp este zapada afara si temperatura pe minus, motoarele stau cuminti in garaj iar noi frunzarim poze si amintiri, precum marinarii opriti in port de vreme rea, cu o cana de vin fiert in mana.
11 Aprilie 2009, pe la ora 1 dimineata faceam planuri de plimbare cu Sukhoiu. Destinatia fixata: Cheia, pauza de masa la Popas si intoarcere in Bucuresti, tot pe Cheia. Pregatesc rucsacul cu vreo doua bluzoane de rezerva, sosete groase si camera foto. Imi curat bocancii si casca, totul este pregatit pentru plecarea de peste cateva ore.
La 11.30 cobor in parcare unde ma asteptau Sukhoiu si Cebe. “Esti pregatit? Ne dam pe Cheia?” Normal! Ma urc pasager si pornim la drum. La Arcul de Triumf Cebe vrea sa se dea reising: ne aplecam atat de tare incat scrijelim piatra cubica cu cricul central. Scapam repede din Bucuresti iar la intrarea pe DN1 o politista care dirija circulatia ne lasa sa intram cu prioritate oprind celelalte masini. Saru-mana!
Vremea este perfecta: nici un nor pe cer, asfaltul cald si uscat, trafic de duminica. Intram pe Cheia dinspre Valeni si gust din plin placerea fiecarei curbe din traseu. Trecem de jumatatea drumului si oprim pentru cateva poze. Cat timp am fumat cateva tigari au trecut pe langa noi motociclisti care veneau dinspre Brasov, salutand cu farurile sau claxonul.
Popas pe Cheia
In ambele directii curbe periculoase
Analiza de drum
Pornim mai departe si putin dupa ora 15 ajungem la Popas unde ne potolim foamea cu mancare calda. Trebuie sa ne intoarcem inapoi… dar drumul e mai interesant inainte asa ca pornim spre Siriu. Dupa iesirea din Brasov drumul trece prin sate din ce in ce mai linistite la caderea serii. La Nehoiu ratam un radar iar mai sus ne intalnim cu vreo 10 motociclisti care coborau dinspre Siriu. Incep curbele care se succed una dupa alta, nu este nici o masina pe sosea, doar noi, iar peisajul este extraordinar. Intr-un final ajugem la baraj si oprim pentru o tigara si cateva fotografii.
Fotografie obligatorie: Cebe si lacul de acumulare
Curbe
Lacul in ultimele raze de soare
Admir in tacere frumusetea care ma inconjoara. E liniste si nu vrei sa o strici cu vorbe care oricum nu pot sa descrie pacea pe care o simti. Privesc lacul si simt adierea vantului care vine din vale. Stau tacut, minute in sir, mi-e greu sa las in urma locul acesta cand trebuie sa plecam mai departe.
Incotro?
Pregatit de drum
Ne urcam pe saua lui Cebe si pornim mai departe. Alegem sa facem un mic ocol prin Magura, pe la tabara de sculptura. Ne oprim si acolo pentru un scurt popas insa deja se intunecase si nu mai puteam face poze.
La coborarea de pe Magura, drumul este aproape complet distrus. Curbe care coboara de pe deal insa asfaltul este plin de gropi, traseu extrem de dificil. Mergem incet, cu grija, farul lui Cebe e singura lumina de pe drum, soseaua coboara printr-o padure deasa iar noi suntem singurii calatori.
La iesirea in drumul national ne oprim la un restaurant sa ne spalam castile. Ca sa ajungem la baie trecem prin sala de mese si nu-mi pot opri un zambet cand toate privirile se atintesc asupra noastra.
Pornim spre Bucuresti, e noapte si e senin, cerul e plin de o puzderie de stele. S-a lasat frigul iar Cebe trage puternic sa ne duca acasa. Oprim intr-o benzinarie, punem pe noi toata imbracamintea de rezerva din bagaj, bem o cafea fierbinte si pornim din nou la drum. Nu dupa mult timp intram in Bucuresti. Ajuns acasa, infrigurat si obosit dar fericit dupa toate clipele frumoase de pe drum, descarc pozele din camera si, uitandu-ma la ele, abia astept urmatoarea plecare.
Acum doar filmarile, urmeaza sa scriu si povestea drumului in zilele urmatoare:
Cu o mica intarziere, despre un drum de o zi (sau mai bine spus o dupa-amiaza si-o seara) foarte aproape de Bucuresti.
Propunerea lui Thorus suna perfect: plecare la pranz din Bucuresti, directia Oltenita, apoi usor spre Giurgiu si intoarcere acasa. Luci era la mine, isi spalase motorul, mai avea putin pana sa iasa din rodaj deci un motiv perfect de plecat la drum.
Am iesit usurel, cu grija din Ramnicu Sarat lasand in urma cateva strazi ce se desfacusera din nou in sosea cu doua benzi pe sens. Urmaream atent traficul din jurul meu: in localitati nu depaseam viteza legala. Erau destul de multe comune in care era radar si am preferat sa fiu linistit in oras decat sa iau puncte. Abia trecusem de Focsani si a inceput sa ploua. La inceput picura doar pe alocuri, sau tocmai plouase, iti dadeai seama dupa asfaltul ud care alterna cu portiuni uscate. Mergeam probabil in directia norilor, sau intram pur si simplu in ploaie, cred asta fiindca dupa cativa kilometri picuratul linistit de toamna s-a transformat intr-o ploaie adevarata. Portiunea de drum din sate era de fiecare data plina de surprize: balega, ulei, gunoaie, ce mai, sa fi vrut si nu puteam sa merg mai repede. Am deschis gazul si am ajuns destul de repede in Bacau. Acesta fiind inca un oras in care pana la urma m-am descurcat, dar m-am simtit ca intr-un labirint.
Urziceni. Scap de oras si ii dau bataie sa profit de drum pana in Buzau. Aglomeratie (dar nu-i nimic, Cebe se strecoara usor printre masini) si cald (iarasi nu-i bai, Cebe are aer conditionat: cand tragi de gaz se face frig). Vreo doua sate cu tot cu radar, l-am ratat la mustata de fiecare data. Noroc cu masinile care incetineau la timp. Sicane cu un autocar mare si alb (cred ca asta va deveni dusmanul meu). Mergea pe banda a doua cu 100 la ora. Voiam sa il depasesc pe banda 1, dadea semnal si tragea spre mine. Incercam pe banda 2… la fel. Am zis… acum la risc, gandindu-ma la permisul meu, si l-am depasit pe sensul opus (nu, nu era dubla continua. Era simpla. Continua.).
Peisaj de campie pe toata linia. Ma intreb cum s-ar vedea de sus, dintr-un elicopter, Cebe alergand cu mine in carca prin furnicarul asta de masini. Ma apropii de Buzau si in sfarsit am si eu parte de vreo doua curbe largi, dar destul de bune cat sa ma aplec putin.
Recent Comments