Sambata: Cetatea Histria

Schimbari de plan cu jumatate de ora inainte de plecare. Vineri seara stabilisem sa mergem pe Cheia cu intoarcere pe Rucar – Bran si apoi prin Targoviste, pentru a-l saluta pe prietenul nostru Florin care nu a mai putut sa ne insoteasca de data aceasta. Iar acum, dimineata, ploaia ameninta zona Brasovului, motiv pentru care eu si Sukhoiu am hotarat sa ramanem in zona cu soare si sa vizitam cetatea Enisala.

Primul popas: pe autostrada. La kilometrul 64 Cebe avea nevoie de benzina iar R6-le pierduse surubul care fixeaza rezervorul de lichid de frana pe fata. Varsam sculele pe jos in fata intrarii de la restaurant in privirile dezaprobatoare ale conservarilor corecti si noroc cu surubul de rezerva plasat strategic de fostul proprietar din Targu-Jiu.

Din nou la drum, iesim de pe autostrada si de la Slobozia alegem soseaua care duce spre Braila. Pana in Iazu asfaltul nu este deloc la fel de bun ca in reclama: sari cu motorul din groapa in groapa si mergi mai mult in scarite, dar e distractiv si drumul destul de liber asa ca nu ne facem probleme. Dupa Iazu, asfalt ca-n palma, atat de lin incat parca ai merge pe o pista de cauciuc.

Imi place peisajul si vreau sa oprim pentru o tigara si cateva poze. Dau claxoane in disperare, flash-uri, doar ca Sukhoiul asculta muzica in casti iar oglinzile pe care le are pe R6 nu sunt tocmai perfecte. Trag pe dreapta si il astept sa se intoarca. Imi iau si mustrarile de rigoare: “Data viitoare cand vrei sa opresti ma depasesti si imi dai semnal de dreapta! Am paralizat cand am vazut ca nu esti in spatele meu, am crezut ca ai patit ceva!”

Si cu permisiunea Sukhoiului, The Catcher in the Rye:

Planul nostru este sa ajungem la Tulcea pe Macin, sau asa cum mi-a spus Florin “pe Cheia Dobrogei, sa fiti atenti si grija la vant, ca e campie!” Iti multumim de sfat, te salutam prin telefon parandu-ne rau ca nu esti si tu aici cu noi, incalecam din nou calutii de fier si tragem de gaz inspre Braila.

Drumul este perfect, copacii de pe marginea soselei incep sa se contopeasca in doua siruri care delimiteaza parca o pista de decolare. Putine masini, vizibilitate maxima si un soare de primavara care te face sa te destinzi si sa te bucuri de tot ceea ce vezi in jurul tau. Ajungem repede in Braila si ne invartim putin prin centru pana gasim strada care duce la bac. Cebe, dupa ce si-a dezlantuit toti calutii pana aici, dupa ce a mers cu grija pe pietrisul de la urcarea pe platforma si pe puntile metalice, se odihneste cateva minute cat dureaza traversarea Dunarii alaturi de R6.

Este prima oara cand merg pe Macin. Drumul este foarte bun, traficul este aproape inexistent deoarece nu sunt masini decat atunci cand vine bacul, curbele sunt lejer de luatsi nu creeaza probleme. Doar in apropiere de Tulcea incep sa se accentueze si sunt cateva ace de par mai dificile.

Dupa Tulcea ne indreptam spre Babadag, la iesirea caruia ar trebui sa gasim drumul spre Cetatea Enisala. Intrebam si ni se spune ca in dreptul comunei Mihai Viteazu facem stanga si apoi ne luam dupa indicatoare. Intre Babadag si Mihai Viteazu soseaua, care in urma cu un an era perfecta, s-a stricat complet. Este peticita si in foarte multe locuri gropi taiate in asfalt te obliga la slalom. Din pacate acestea sunt mai periculoase: au marginile drepte si sunt adanci, probabil pregatite pentru a fi astupate cu asfalt.

Cum iesim din Mihai Viteazu drumul se face din ce in ce mai prost. Reduci cat poti viteza si dupa ce iei la limita o curba plina de gropi care iti arunca pur si simplu motorul in sus mergi cu cea mai mare grija. Ajungem in satul Istria, si apoi catre cetate intram pe un drum la fel de prost, care te face sa crezi ca motorul pe care il calaresti s-a transformat in cel mai naravas cal. La cetate ne dam seama ca am fost ghidati gresit, in loc de Enisala am ajuns pe apus la Histria.

Urcam printre ruinele vechii cetati, pe marginea lacului Sinoie. Roiuri de tantari ne asalteaza din toate partile spre disperarea Sukhoiului. Stam catva timp ascultand valurile lacului spargandu-se de tarm iar apoi ne intoarcem printre ruine odata cu lasarea intunericului.

Luna peste Histria, pe un cer pe care norii au desenat un parbriz de motor:

Camuflat in berber, singura modalitate de a te feri de tantari, Sukhoiu face poze si incearca sa intre in rolul dintr-un film de Hitchcock.

Inainte sa plecam, in parcare, filmez o buha, singura care spargea linistea cetatii.

Am plecat de la Cetatea Histria pe intuneric. Eram doar noi pe sosea, ne feream de gropi avand la dispozitie intreaga latime a drumului. Cred ca de sus, dintr-un elicopter, ne-am fi vazut ca doua puncte luminoase care se alearga pe sosea. Treceam cu viteza prin norii de tantari, ii vedeam cum se lipesc de viziera si de farul lui Cebe. Intr-unul din satele prin care am trecut a trebuit sa oprim: nu mai vedeam nimic, viziera era complet opaca de urmele de la tantari. De la magazinul mixt am luat o cana cu apa si o laveta, am curatat castile, am fumat o tigara si am pornit din nou spre sud, neavand o destinatie exacta.

La mine mai aparuse o problema la casca. Saptamana trecuta cand am fost la Drobeta, la unul din popasuri am pus casca pe sea. M-am indepartat de mobra si cand m-am intors am vazut cum Schuberth-ul meu cade impins de vant si face cateva tumbe pe asfalt. Totul in regula doar ca in mecanismul care prinde viziera a aparut o crapatura. Acum, daca ridicam viziera si vroiam sa o cobor la loc se intampla sa scape din prindere. In plus, stratul antifog de pe interior s-a cojit pur si simplu iar acum dupa nici 200 de metri de mers pe interiorul vizierei mi se astearnea o pacla alba, opaca, prin care nu mai vedeam nimic. Abia ma taram pe sosea, orbit de farurile masinilor de pe contrasens care straluceau la mine in casca mai ceva decat luminile de la o discoteca in aer liber. Asta pana cand Sukhoiul mi-a oferit casca lui la schimb, exasperat de faptul ca nu reuseam sa merg cu mai mult de 80 la ora. HJC-ul a fost un adevarat miracol, in sfarsit vedeam si eu pe unde merg! Am ajuns in Navodari si am oprit intr-o intersectie plina de beculete de toate culorile, prin pomi, pe ghirlande, pe sensul giratoriu, peste tot erau luminite colorate mai grav decat de sarbatori.

Am incercat sa ne dam seama care-i faza, care-i motivul sarbatorii.. ei bine, acesta era motivul:

Sukhoiu isi scoate telefonul si incepe sa sune la prietenii pe care ii are pe litoral in cautarea unui loc unde sa ramanem peste noapte. In 5 minute aveam o noua destinatie, Vama Veche, here I come! Mergem la benzinarie, facem plinul imi iau tigari si o cafea si… surpriza: cardul meu ING incepe sa faca figuri si sunt nevoit sa scot tot maruntisul pe care il mai aveam in buzunare ca sa platesc. Stiam ca mai am bani in cont dar mi-era teama sa nu fi fost blocat cardul din cine stie ce motive necunoscute. Sambata seara, ramaneam fara bani la 300 de km de casa, nu era bine!

Alergam la un ING, ajungem cu 10 minute inainte sa se inchida, verific, da, sunt bani, scot de la bancomat sa am cash si pornim mai departe. Suntem in Constanta, ne jucam putin la semafoare si intram pe soseaua spre Mangalia. In Eforie sud il vad pe Sukhoiu tragand rapid pe dreapta. Aproape in frana de urgenta opresc si eu in spatele lui sa vad ce s-a intamplat, il vedeam ca imi face semne disperate catre casca: nu mai avea viziera! Se intoarce 200 de metri in urma, cauta ceva pe jos si vine inapoi triumfator cu viziera intacta. In afara de cateva zgarieturi nu avea nimic, dar mecanismul de prindere de la casca, de data asta cel de pe partea stanga, se rupsese si din el lipseau cateva piese. Nu mai aveam cum sa o prindem asa ca am apelat la rola de scotch albastru pe care scrie Oferta Speciala pentru a fixa viziera.

Ajungem rapid in Mangalia si iau frumos curbele de la podul spre 2 Mai. Satul e pustiu si il parasim in graba, doar pentru a intra in Vama asfaltata si la fel de pustie.Ne oprim la iesire si parcam in fata portii prietenului Sukhoiului.

Am intrat in curtea care adapostea cateva casute si doua rulote pe partea dreapta. In cea din spate Cezar si Cezar incepusera seara cu bere asa ca ne-am asezat si noi la masa lor cu sticla de Stalinskaia. Inainte de a ne intinde in paturile rulotei am continuat ospatul cu branza topita, cremvursti, pateu, pufuleti si vodca. Set-up-ul perfect pentru doi motociclisti obositi, veniti de pe drum

Duminica: Cetatea Enisala si Long Way Home

Dimineata a inceput cu niste raze de soare care se strecurau prin luminatorul rulotei fix pe fata mea. Am bagat rapid doua tigari si o cana mare de cafea si am iesit afara. Vremea era ok, cer senin si aer caldut cu miros de mare. Astept sa se trezeasca si Sukhoiu sa pornim spre plaja cu motoarele. Imi sun prietenii, imi pregatesc echipamentul si il pornesc pe Cebe. Ne luam la revedere de la gazdele noastre si coboram panta (acum asfaltata) catre plaja. Facem stanga si oprim pe colt pentru cateva poze, o tigara si un maintenance scurt la motoare. Ungem lanturile, verificam uleiul, basic checklist. Plaja este pustie, un singur cort si doi iubiti savureaza dimineata la Vama Veche. Mai sunt pe aici doar patronii barurilor care fac planuri pentru deschiderea lor de 1 mai.

Fumam o tigara pe malul marii urmarind valurile care se sparg pe nisip, facem poze si ne pregatim de plecare. Prima oprire va fi la Tuzla, vrem sa facem o vizita pe aeroport.

Pana la Tuzla, drum de placere. Nu a fost deloc aglomerat, dar am trecut pe langa doua radare. Schuberth-ul meu este in continuare la Sukhoi care suporta cu stoicism viziera aburita. La Tuzla imi spune ca era sa mai piarda odata viziera cand a deschis-o putin sa se mai duca din condens.

Aeroportul este mic, pentru zboruri de agrement, salturi cu parasuta si cursuri de parasutism. Nu putem sa intram in zona pistei fiindca astazi e zi de zbor, dar urmarim din parcare salturile parasutistilor. Inainte de a pleca descoperim si un elicopter rusesc dezafectat ascuns in spatele unei cladiri.

Pericol!

La iesire suntem probabil mentionati pe meniul cainilor care pazesc aeroportul. Cebe se sperie si vrea sa o ia la fuga, se ridica intr-o roata si tasneste spre sosea printre cateii speriati de sunetul tobei.

De data asta trebuie sa ajungem la Cetatea Enisala, deci mergem spre Tulcea – Babadag. In Mamaia oprim pe un drum de pamant care coboara spre plaja, scoatem mancarea din rucsaci si luam pranzul in iarba. Sukhoiul isi coboara pana pe mal R6-le, facem cateva poze si pornim la drum spre Enisala.

Sukhoiu pune camera pe R6 ca sa filmeze, sunt niste peisaje superbe. Din pacate parbrizul este zgariat si murdar si nu se vede mare lucru prin el. Eu merg in fata alergand pe Cebe si la un moment dat imi dau seama ca sunt singur, Sukhoiu disparuse din spatele meu. Trag pe dreapta si ma pregatesc sa intorc, sa pornesc dupa el, cand il vad venind din urma. Il intreb ce s-a intamplat si imi spune ca din cauza vibratiilor fasa elastica pe care o pusesem sub camera cu rol de atenuator s-a desprins si a zburat. Sukhoiu a tras repede pe dreapta cand a vazut ca a pierdut ceva, altfel as fi ramas si fara camera care ramasese prinsa doar de benzile de scotch.

Facem poze in niste zone cu un peisaj ireal de frumos si pornim mai departe spre Babadag. Ma simt excelent, nu vreau sa se termine repede drumul asta. Inainte de Babadag facem dreapta si urmam o sosea plina de gropi, cu diverse semne care ne anuntau ca drumul este in lucru. O fi el in lucru, dar nu am vazut nici un utilaj prin zona. Intre babadag si Enisala… exact contrariul. Asfalt ca in palma, pare turnat de curand, exact locul unde poti sa te dai fara grija de pietoni si masini. Dupa Enisala intram din nou pe un drum in lucru, asfalt cu gropi alternand cu portiuni de pietris de rau. O devarata senzatie pe Cebe sa te dai pe un astfel de drum. Ajungem la o ferma piscicola, facem poze si intrebam care este drumul spre cetate.

Bodyguard-ul de la poarta ne arata un drum de pamant care urca dealul si care nu are nici un punct comun cu asfaltul pe care Cebe este conceput sa mearga. Dupa ce terminam tigarile si bagam camerele in rucsaci pornim pe drumul de pamant spre Cetatea Enisala.

Drumul are portiuni dificile: atunci cand urca in curba este aproape distrus de sleaurile facute de ploi, plin de santuri si pietris. Ajungem sus intr-un final, dupa un popas scurt in care Sukhoiul ma fotografiaza si fata si profil. Pe ultimii 20 de metri intram pe un asfalt proaspat turnat si vedem ca mai era un drum de acces, asfaltat, care cobora pe cealalta parte a dealului. Nu putem intra cu motoarele in cetate asa ca le lasam sa se odihneasca la bariera.

Facem fotografii la privelistea care ne inconjoara iar Sukhoiu se urca pe motor si pleaca pe dealul de langa noi in incercarea de a ajunge in varful lui. Il urmaresc cu camera dar terenul accidentat nu il lasa sa urce pana sus.

Inapoi in cetate, inainte de caderea serii am facut cateva poze la intinderea colorata de la picioarele noastre. Si o imagine interesanta, panorama cetatii, vazuta din marginea de vest.

Plecam de la Cetate cu intentia sa ajungem pe lumina in Bucuresti.

Incepem sa coboram pe drumul asfaltat care serpuieste printre dealuri. Intr-un loc soseaua urca putin, Sukhoi merge in fata mea si nu il mai vad cand incepe sa coboare panta de partea cealalta a dealului. Ajung si eu in varf, soseaua face o curba la stanga iar Sukhoiul este pe dreapta drumului incercand sa ridice R6-le tavalit. Opresc, ma duc sa-l ajut, punem R6-le pe cauciucuri si incepem sa vedem ce stricaciuni s-au produs. La Sukhoiu geaca putin zgariata si protectia de carbon a manusii drepte s-a tocit pana s-a perforat dar nu a trecut si de piele. R6-le: toba putin deplasata din pozitie, maneta de frana rupta, oglinda zgariata si carena de pe partea dreapta julita. Pietrisul dintr-o curba si-a spus cuvantul, noroc cu echipamentul de protectie. Problema garav este cu maneta de frana, nu ai cum sa ajungi in Bucuresti fara frana pe fata. Sau… de fapt poti… dar nu este recomandat nici macar sa incerci.

Ne oprim in Enisala pe marginea drumului in fata unui Magazin Mixt unde gasesti  de toate, de la unt si salam pana la cuie si butelii de aragaz. Prima incercare se cheama Poxipol dar esueaza lamentabil. Varianta de back-up: incercam montarea unei chei in locul manetei de frana. Cand nu reusesti din prima, nu e nevoie decat de un ciocan mai mare care fixeaza perfect cheia de 10 pe post de maneta de frana sport. Pornim la drum cu grija, nu stim daca cheia de 10 va rezista pana in Bucuresti si avem un back-up in cazul in care lucrurile iau o intorsatura proasta, un service din Tulcea gasit pentru noi de Angel.

Din fericire nu sunt probleme si avand cap compas Harsova pornim la drum. Oprim din nou, Sukhoiu are probleme cu R6-le, se tot aprinde becul de la ulei. Verificam nivelul, totul pare in regula, dar ceva se intampla, cum ridica motorul in 10-12.000 de ture cum se aprinde becul ala.

Nu suntem in stare sa ne dam seama de ce se intampla asa ca pornim din nou, mai departe. Suntem deja obositi, drumul este aglomerat si se intuneca rapid. Trec prin cateva roiuri de tantari si iar nu mai vad nimic, ne apropiem de padurea dinainte de Harsova si ne mai oprim pentru cateva poze la apus si curatatul vizierelor. Sukhoiu este ingrijorat de problema uleiului. Incerc sa dau de Thorus la telefon sa-l intreb si pe el care ar putea fi cauza aprinderii becului de ulei la un motor folosit in ture inalte dar nu reusesc.

Bagam viteza, nu lasam pe nimeni in fata noastra, e deja noapte si am depasit deja toate estimarile de sosire in Bucuresti. Inainte de autostrada mai fumam o tigara, Sukhoiu imi spune ca o sa mearga incet de teama sa nu i se caleze motorul in mers si verificam din nou nivelul uleiului care pare ok.

La intrarea in Bucuresti facem schimb de casti, iau din nou Schuberth-ul cel bolnav si o tai spre casa. Ajung repede, parchez motorul, imi iau bagajul si urc in apartament. Deschid fereastra si aud pe bulevard trecand doua motoare. Imi este ciuda ca sunt obosit si nu pot sa mai ies si eu la joaca, desi m-am dat peste 1.200 de km week-end-ul asta tot nu m-am saturat.

Descarc pozele si ma uit la ce am filmat. Sukhoiule, multumesc pentru excursia asta, am asteptat aproape un an de zile sa iesim impreuna cu motoarele iar acum am avut parte de o plimbare de weekend perfecta. Imi pare rau ca nu a fost si Florin cu noi, dar sezonul abia a inceput!

Harta traseului

Prima zi

Ne-am trezit cu greu pe la pranz. Ma asteptam la o schimbare de plan dar destinatia era batuta in cuie. In 15 minute ne-am facut bagajul si peste inca 30 de minute ne indreptam spre DN1. Stau cuminte in sea si incerc sa ma obisnuiesc macar din postura de pasager cu franele si acceleratia motorului. In afara de centura Ploiestiului care nu are nici o gropita, restul DN1 este praf. Cu toate astea ajungem repede in Valeni, si intram fara oprire pe curbe.

Simti rezistenta aerului in casca si la viteza te lasi si mai jos, lipit de pilot, incercand sa nu stanjenesti si sa urmezi fiecare miscare a motorului, lasandu-l pe el sa execute ce stie cel mai bine: virajele luate aplecat, cu viteza. Devine ceva mecanic, pana si respiratia ti se muleaza dupa ritmul curbelor. Mi-e greu ca pasager, in fiecare moment am tentatia sa preiau controlul motorului, dar cedez, am incredere in motor si pilotul lui.

In Brasov oprim pentru o tigara si un plin de benzina, suntem in intarziere. Incepe sa se intunece si trebuie sa ajungem in Sighisoara pana la apus. Ne grabim, eu imi sterg repede viziera, desi sunt doar pasager am luat si eu cateva muste pe drum. Din nou in sa, ii dam bataie, in prima parte a drumului cu atentie caci sunt radare peste tot.

Intrare frumoasa in padurea Bogata / Bogatii dar… probleme mari la curbele stranse in ac de par. La primul, totul parea perfect, am intrat cu viteza, aplecati aproape de maxim… ca sa ne trezim chiar in apex pe o portiune de asfalt raschetat. Cu tiruri venind pe contrasens am fost la limita, noroc cu Mihai care a reusit in ultimul moment sa redreseze motorul dupa ce incepuse sa se duca pe o trasa complet gresita. Aproape tot drumul pana in Sighisoara este in reparatii, dar asta de curand, portiunile in lucru nu sunt semnalizate si nu au inceput inca sa astupe sparturile din asfalt.

Seara se lasa chiar la intrarea in Sighisoara. Vad benzinaria unde nu e voie sa faci poze si unde cu un an in urma Sleipnir si Cebe se odihneau dupa curbele frumoase de mai sus de Brasov. Intram in oras, oprim de doua ori sa intrebam de cazare, a treia oara avem noroc de un pret aproape modic. Motorul parcat in fata casei, urcam sus. Nu avem dus iar la baie nu curge decat apa rece, dar nu e nici o problema. Ne incalzim cu vodca si povestim impresii de pe drum pana cand oboseala ne rapune pe amandoi.

A doua zi

Soarele puternic ne trezeste aproape de pranz, rad cand vad ca am adormit echipati, vreau sa ma spal dar acum nu mai curge nici apa rece. Mihai gaseste prin bagaj o sticla cu cafea ramasa de ieri, rece dar foarte tare, care ne pune pe picioare imediat. Nu mai am camera video asa ca pregatesc aparatul de fotografiat, un DSLR imprumutat special pentru Thorus caruia m-am hotarat sa ii aduc niste fotografii deosebite (multzam Sukhoiule!).

Este ora la care elevele ies de la liceu. Intram in vorba cu ele si le surprind zambetele intr-un instantaneu.

Nu sunt singurele pe care le intalnim asa ca pornim direct spre liceu.

Stam putin de vorba, apoi pornim mai departe, urmand drumurile vechi ale cetatii.

O casa construita doar pentru porumbei:

O pictorita traieste din vanzarea desenelor si tablourilor infatisand turnul cu ceas al cetatii.

Ulitele orasului desfasoara in fata noastra cladirile vechi de secole:

Si in final, special pentru Thorus, Sighisoara:

Sighisoara

Inainte de a se lasa seara ne urcam din nou pe motor si dam o tura prin imprejurimi. Am ramas fara baterii la camera si incarcator nu am, asa ca pozele pe inserat raman pentru cand ma voi mai intoarce aici. S-a intunecat si dam o ultima tura a orasului pe motor, maine dimineata la prima ora pornim inapoi spre casa.

Traseu de inceput de sezon

In Pitesti m-am oprit, avand de gand sa continui spre Ramnicu Valcea pe Dealul Negru. Schimbare rapida de plan, Dealul Negru arata ca dupa alunecari de teren. Chiar si un 4×4 special pentru offroad este pus in dificultate de starea drumului. Nici varianta de ocolire prin Campulung nu este buna, asfaltul este la fel de prost ca pe Dealul Negru. Singura destinatie acceptabila ramane Slatina asa ca ma urc pe motor si pornesc spre apus.

Pe o bucata mai buna de drum, inainte de intrarea in Scornicesti ii dau gaz… greseala majora. Un radar ascuns ma ia din plin. Primele puncte de anul asta pe permis. Traversez orasul si opresc la o benzinarie sa fac plinul. Nu vreau sa ma raman in Slatina, astazi vreau sa merg cat pot de departe. Nici nu opresc in oras, il traversez si urmez E79 avand ca scop sa opresc doar cand se intuneca. Cu unele sparturi aparute intre plombele care au incercat sa repare asflatul candva bun, drumul este acceptabil in mare parte. Doar intrarile in localitati arata ca zona respectiva intra in grija unor primarii care si-au cheltuit de mult bugetul.

Apus

Raza de soare

Noaptea mi-o petrec in Tg Jiu, oprind la o vulcanizare in curtea careia probabil de curand s-a ridicat un motel de tiristi. Dupa ce am parcat motorul si mi-am dus bagajele in camera, am stat pe terasa la o vodca cu baietii de la vulcanizare. Tot vorbind despre motoare mi-am adus aminte ca ii promisesem lui Thorus mai multe poze. Si, cand esti beat, incerci sa fotografiezi luna, ca altceva decent nu ai prin zona si in plus, vrei sa faci o fotografie artistica si de efect. Si iese ceva de genul asta:

Luna

Normal, nu esti multumit de rezultat si pe parcursul urmatoarelor pahare te gandesti ca Thorus ar vrea sa vada o poza mai clara. Asa ca mai incerci o data sperand la un rezultat mai bun:

Luna dupa inca 2 pahare de vodca

… moment in care ajungi la concluzia ca aparatul foto nu este bun.

Dimineata, dupa doar cateva ore de somn, un dus rece imi trezeste toate simturile. Este ora la care incepe drumul catre casa. Desi cu harta la indemana si cu indicatoare peste tot pe unde se poate, faptul ca nu prea le am eu cu orientarea in teren ma duce pe un drum gresit. Imi dau seama ca ceva este in neregula abia dupa vreun sfert de ora de mers prin pustiu. Mi se parea mie ciudat ca nu prea era trafic… acum intelesesem de ce.

Drum gresit

Scot harta, imi dau seama ca mersesem total aiurea, fac cale intoarsa si remediez problema.

Dimineata

Mai fac cateva popasuri pentru fotografii si fumat, apoi o intind la drum, hotarat sa ajung inapoi in Bucuresti inainte de a se lasa seara.

La miezul zilei pe marginea soselei

La miezul zilei pe marginea soselei

La miezul zilei pe marginea soselei

5 minute pauza

Te-apleci, ca altfel nu se poate

Fara viteza

Imi aprind o tigara si ma uit in jurul meu. Este pustiu si lumea este incremenita, ma simt de parca sunt martorul post-apocalipsei nucleare. Nu vad soarele, tot cerul este acoperit de nori. Ma asez pe parapetul metalic de la marginea drumului, ma uit la asfaltul umed si incerc sa calculez cati km mai am de facut pana la prima localitate. Harta e pe undeva prin rucsac dar nu vreau sa il mai dau jos asa ca ma incurajez spunandu-mi ca nu mai este mult. Ma grabesc sa plec, nu vreau sa ma prinda seara pe drum. Imi pun casca, ma urc pe motor si pornesc mai departe. Trag de gaz si ranesc din plin linistea padurii la capatul careia astept sa intalnesc soarele.

Sunt momente in care urasc iarna

Acum e aproape vindecata ...

Some men belong on their motorcycles just like motorcycles belong on the road. Being off their motorcycles is far too great a danger for them.

]]> http://www.usnet.ro/2010/02/02/daca-nu-porti-echipamentul-de-protectie%e2%80%a6/feed/ 4 http://www.usnet.ro/2009/09/18/la-vatra-dornei-3-ploaie/ http://www.usnet.ro/2009/09/18/la-vatra-dornei-3-ploaie/#comments Fri, 18 Sep 2009 11:47:00 +0000 Alex http://www.usnet.ro/?p=187 Am iesit usurel, cu grija din Ramnicu Sarat lasand in urma cateva strazi ce se desfacusera din nou in sosea cu doua benzi pe sens. Urmaream atent traficul din jurul meu: in localitati nu depaseam viteza legala. Erau destul de multe comune in care era radar si am preferat sa fiu linistit in oras decat sa iau puncte. Abia trecusem de Focsani si a inceput sa ploua. La inceput picura doar pe alocuri, sau tocmai plouase, iti dadeai seama dupa asfaltul ud care alterna cu portiuni uscate. Mergeam probabil in directia norilor, sau intram pur si simplu in ploaie, cred asta fiindca dupa cativa kilometri picuratul linistit de toamna s-a transformat intr-o ploaie adevarata. Portiunea de drum din sate era de fiecare data plina de surprize: balega, ulei, gunoaie, ce mai, sa fi vrut si nu puteam sa merg mai repede. Am deschis gazul si am ajuns destul de repede in Bacau. Acesta fiind inca un oras in care pana la urma m-am descurcat, dar m-am simtit ca intr-un labirint.

La intrarea in Roman am oprit sa alimentez. Nu am stat mult dar era cat pe ce sa ma buseasca un handicapat care se afla la volanul unei masini. Dadea cu spatele fix in mine, fara nici o greata, vrand sa iasa din parcarea benzinariei. Cat de mirat a putut sa fie atunci cand l-am claxonat! Adica ce? Nu-mi convine cumva sa treaca cineva cu masina peste mine?!?

De la Roman drumul a inceput sa se schimbe. Desi nu erau curbe perfecte, soseaua serpuia larg printre dealurile de pe o parte si alta. Nu era aglomeratie si se circula foarte bine. Peisajele incepeau sa devina interesante cu palcuri de copaci sub forma de padurice, poieni intinse de un verde crud… atat de placut incat am inceput sa merg incet doar ca sa ma bucur de peisaj. Cand am trecut de Hanul Ancutei incepuse din nou sa ploua. Era ud pe jos iar in fata mea o Dacie papuc a franat blana sa faca la stanga intr-o benzinarie. Pe banda doi, pe dubla continua. Fara semnal stanga. Ce, vi se pare ceva neobisnuit?

Am facut la stanga spre Gura Humorului. Incepea sa se insereze, vantul batea extrem de puternic intr-o zona de campie si se facuse frig. Am oprit pe dreapta prinzand un moment in care soseaua trecea printre niste dealuri, dar tot m-am chinuit vreo 5 minute sa reusesc sa-mi aprind tigara. Un motociclist a tras pe dreapta langa mine si m-a intrebat daca am vreo problema. Nu, multumesc de intrebare, am oprit doar ca sa ma odihnesc putin si sa fumez o tigara.

Gura Humorului – Campulung Moldovenesc este din pacate in reparatii, cu semafoare, asfalt spart si o portiune de vreo 200 de metri de drum de piatra. Cred ca a fost singura portiune din drum de care nu am fost multumit. Continuarea insa, soseaua care serpuieste pe Mestecanis, este dementiala. Noaptea, cu portiuni nemarcate, asfalt proaspat turnat… a fost una dintre cele mai frumoase experiente de drum pe care le-am avut.

Intoarcerea insa a fost cu probleme.

De la Roman a inceput sa ploua. Nu ploaie obisnuita, ci turna. Nu mai aveam timp sa ma opresc, era duminica seara si trebuia sa ajung in Bucuresti, a doua zi aveam servici. Ramnicu Sarat a fost din nou un punct dificil din traseu. Se inserase, ploua, marcajele de la intrarea in oras prost asezate, am gresit drumul spre Bucuresti. Am pierdut vreo jumatate de ora cautand iesirea din oras si intreband oamenii care mai erau pe strada sub umbrele cum pot sa ajung la drumul national spre Urziceni. Pana la urma am avut noroc cu soferul unui TIR care mi-a zis sa ma tin dupa el. Zis si facut.

Iesisem pe sosea, incercam sa tin viteza traficului insa farurile de pe contrasens ma orbeau prin ploaia de picaturi asezata pe viziera. In portiunile mai dificile am mers cu ea ridicata: preferam sa simt picaturile de ploaie care ma loveau cu putere pe fata, ca pe niste ace de gheata, decat sa nu vad nimic. Stergeam din cand in cand cu manusa viziera, fara cine stie ce efect. Cred ca manusile au fost primele care se udasera complet.

O perdea de apa in fata. Marcajul longitudinal al soselei care se vede pentru cativa metri in fata ta. Farurile masinilor din spate se reflecta in oglinzi. Xenoanele celor care vin de pe contrasens fac ca fiecare picatura de ploaie de pe viziera sa straluceasca. Ai senzatia ca ai bagat capul intr-un pachet cu lumini de pom de craciun. Noroiul de pe sosea face ca cebe sa aiba chef de dans fix cand te astepti mai putin. Avantaje? Oamenii si animalele s-au retras la adapost, nu ii mai vezi la marginea soselei.

La 10:30 intram in Bucuresti. Colentina, Mihai Bravu, ajuns acasa murat complet si inghetat de frig. Eram ud la picioare si la maini. In rest nu aveam probleme. Am oprit in fata blocului, Cebe la somn. Am intrat in casa si am inceput sa ma dezechipez. Aud pe strada sunetul unei vitezane trecand prin fata blocului. Eram foarte aproape sa imi pun protectiile inapoi, sa ma incalt si sa pornesc din nou pe Cebe. Eram insa obosit asa ca am ascultat doar zambind sunetul care se stingea in departare si m-am intins si eu in pat adormind fericit in careva minute.

Mesesul nu se aseamana cu nici un drum pe care am mers pana acum cu Cebe. O combinatie de Cheia cu Dealul Negru, dar exceptional facut. Asfaltul este impecabil iar in fiecare curba stransa gradul de inclinare al soselei spre interior este mai mare decat mi-a fost dat sa intalnesc pana acum. Este un drum facut sa te ajute indiferent ca esti sofer sau motociclist.

Prima parte a drumului, care coboara dealul, este prin padure. Unele serpentine cu diferente destul de mari de nivel, dar cu benzi largi, astfel incat niciodata sa nu fii la limita. Iar peisajul… fantastic, iti vine sa opresti la fiecare kilometru sa faci fotografii.

Sunt foarte limitat de cuvinte cand vine vorba sa descriu drumul asta. Este o adevarata delicatesa, te simti ca un copil care are in fata un tort imens de ciocolata pe care are voie sa-l manance pana la ultima bucatica de glazura. Cand se termina serpentinele, poti spune ca ti-au placut atat de mult incat vrei sa te intorci, si sa te mai dai odata.

Am oprit sa fumez o tigara si sa fac cateva poze. Mi-a placut extraordinar de mult pana acum si eram super incantat de Meses, a fost prima oara cand am inteles cu adevarat de ce i se mai spune si “paradisul bikerilor”. L-am sunat pe Sukhoi si i-am confirmat ca da, din anumite puncte de vedere, Mesesul este mai tare decat Cheia.

Drumul continua printre niste dealuri, ducandu-ma pe o serie de curbe ce nu pareau sa aiba limita de viteza. Eram intr-o dilema: sa-i dau viteza, pe asfaltul asta perfect, sau sa merg incet sa ma pot bucura de toata privelistea care se desfasura in jurul meu?

Din cand in cand treceam prin niste comune, cineva a avut capul pe umeri si nu le-a marcat cu 50 in cerc la intrare. Si acolo soseaua este la fel de buna, nu am prins trafic, aglomeratie, rar de tot ajungeam in spatele unui tir unde se facea coada.

Satucele prin care trece soseaua sunt foarte pitoresti. M-am surprins gandindu-ma cat de mult se aseamana cu scenele din Need for Speed (da, am jucat la greu, am avut si volan cu force feedback ). Am tras pe dreapta la o benzinarie sa alimentez si sa beau niste apa. Parca intrasem in alta lume, ma uitam la oamenii care treceau pe langa mine si cred ca pentru prima oara observam fete pe care nu se citea stresul si incrancenarea caracteristica deja romanilor.

Dupa cateva minute eram din nou pe drum. La cativa kilometri drumul era in lucru, tocmai se turnase un strat negru de asfalt. Mi s-a parut ca am aderenta foarte buna, dar a fost doar o parere. La o curba luata mai in viteza mi-a fugit spatele iar roata din fata imi arunca din cand in cand pietricele desprinse de pe jos.

In apropiere de Cluj Napoca am prins o aglomeratie infernala. Am iesit din oras pe Dealul Feleacului care semana cu DN1 la intrarea in Bucuresti intr-o duminica seara. Tiruri, masini, microbuze, toate se inghesuiau in curbele stranse cu o viteza de melc. Era atat de aglomerat incat nu aveai cum sa depasesti, sub nici o forma. M-am resemnat sperand ca indepartandu-ma de Cluj Napoca drumul sa devina mai placut. Din pacate nu a fost asa.

Asfaltul incepea sa dea semne de reparatii facute in graba, cu materiale proaste. Aveam viteza si intrasem pe o portiune plina de valuri si cocoase in asfalt. Si aici a fost momentul in care am experimentat primul meu voblaj. Incerc sa imi aduc aminte ce am facut, cum am reactionat de nu m-am dat pe jos. Nu stiu sa-mi aduc aminte. Cred ca am lasat usor gazul si si am tras putin de ambreiaj ca sa nu bruschez mobra. Nu pot sa zic cu certitudine. Cert este ca dupa cateva secunde care mi s-au parut ani cebe si-a revenit si am scapat fara sa cad. Tremuram ca varga si am tras pe dreapta sa imi trag sufletul. Am bagat repede doua tigari la rand si cu forte proaspete si un curaj pe masura am pornit din nou la drum.

In apropiere de Turda din nou super aglomeratie. Nu mancasem nimic si m-am gandit sa opresc undeva pe drum sa mananc dar fie nu observam carciumile prea tarziu dupa ce trecusem de ele si nu mai voiam sa intorc, fie ma imbarbatam ca lasa, mai rezist putin si o sa iau masa de pranz in Targu Mures. Pana la urma insa, foamea a biruit: a fost nevoie de 2 batoane Mars si un Pepsi la 1 litru ca sa pot pleca mai departe.

In apropiere de Targu Mures incepuse sa se innoreze, se pregatea de furtuna iar eu nu voiam sa opresc. Am lasat Targu Muresul in spate si m-am indreptat spre Sighisoara. Iesisem din oras, eram pe o sosea si ajunsesem din spate o coloana de masini care incercau sa depaseasca un tir. Vreau sa depasesc si eu, ma pregatesc sa vad cand prind un moment propice, ma asigur in fata – era o alta masina care depasea, ma asigur in spate, ceva SUV deja intrase in depasire desi nu avea vizibilitate. Am stat asteptand sa se elibereze contrasensul sa ma pot baga si eu. Momentul special a fost cand SUV-ul care era doar un pic in fata mea in depasire a tras stanga de volan taindu-mi fata si a pus frana blana. Am vazut cum ma reflectam in stopurile perfect curatate ale acestuia. M-am urcat pe frane, altfel intram in el. Norocul meu ca cebe are frane bune si ca nu mergeam lipit de spatele celui din fata.

Numarul SUV-ului, ceva cu BV 74 (dar nu sunt sigur la numar) XXL. Am mers un pic dupa el sa vad si eu de aproape cum arata un cretin. Pai cum sa arate: fata tipica de idiot, cu nevasta pe locul mortului si puradelul in spate. Sunt foarte curios cum se comporta un SUV din asta la viteza intr-un impact cu un cap de pod. Repetat. Copilul oricum nu avea centura. Eram plin de nervi si ma gandeam cum sa il opresc sa stau un pic de vorba cu el. Aveam chef de contact de gradul III cu o specie primitiva, inferioara. Inferioara chiar si maimutei din reclama cu “TO THE AIRPORT!”

Clocoteam de furie si mi-am dat seama ca nu e in regula. Am incercat sa ma linistesc fiindca stiam ca daca ma prinde road rage-ul e posibil sa nu mai fiu atent la drum si sa ma dau pe jos. L-am depasit si i-am urat anumite lucruri. Ii doresc sincer sa nu i se intample.

Spre Sighisoara incepuse sa ploua. La inceput a fost frumos, pana cand a inceput o furtuna in toata regula. Vizibilitatea nu prea mai exista din cauza suvoaielor de apa care ma inconjurau, drumul il nimeream mai mult pe ghicite. Muream de foame si m-am gandit ca acum cel putin am un motiv destul de bun sa opresc sa mananc undeva. Dupa serpentinele dinainte de Sighisoara am vazut un semn cu Hotel pe partea dreapta a drumului, am franat la greu si am oprit langa usa de la receptie sa intreb de camere. 4 stele. O camera pentru o persoana 120 RON. Mi s-a parut super acceptabil, mai ales la conditiile de acolo care ma facusera sa ma gandesc la preturi in euro, asa ca am hotarat sa raman aici.

Am iesit afara sa o parchez pe cebe. Unul dintre chelneri mi-a aratat unde sa o las sa fie vazuta de o camera video de supraveghere si apoi mi-a spus ca si el are un CBR, mai vechi, F3, il pusese langa intrarea in magazia restaurantului. Deci un hotel biker friendly, ma intrebasem eu cum de nu comentase nimeni cand mi-am pus (fara sa-mi dau seama) casca de pe care curgea apa cu muste moarte pe tejgheaua de la receptie.

Seara a trecut repede: o portie dubla de ficatei de pui cu piure de cartofi, apoi un dus binefacator. Afara furtuna la greu, probabil din cauza asta am ramas de cateva ori fara curent electric. Nici nu mai stiu cand m-a furat somnul, stiu doar ca auzeam vocile turistilor care se dadusera jos dintr-un autocar care se defectase. Inainte de a ma pierde printre vise ma gandeam cat de printre urechile acului am scapat eu astazi printre un autocar alb care venea pe contrasens si botul masinii pe care o depaseam. Pe linie continua. In fata unui echipaj de politie. Noapte buna.

Dupa un pod ramas nerefacut, cu asfaltul doar pe alocuri si de pe care risti sa zbori fara probleme, la intoarcere am intalnit ambele benzi proaspat asfaltate si… cu nisip si pietris pe ele!

Un pietris marunt, ca bilele de rulment. Nu mai aveam pic de stabilitate si mai aveam destul pana in Bucuresti. Eram intre ciocan si nicovala: alta varianta de drum nu aveam si daca as fi oprit acolo nu mai aveam cum sa ajung in Bucuresti, iar pe de alta parte sa merg pe pietrisul asta insemna ca am 200% sanse sa ma dau pe jos.

Am hotarat sa merg totusi mai departe. M-am asezat in coloana in spatele unei masini si am mers exact in urma lasata de rotile masinilor din fata. Acolo era mai puti npietris, dar trebuia sa ma incadrez intr-o banda de 20 de centimetri latime. Ca la examen.

Tot drumul pana la Bucuresti am mers incet, constant, fara sa bruschez in nici un fel motocicleta care era mai mult decat instabila. La fiecare miscare fugea in toate partile. Fara acceleratie, fara frane bruste, cat puteam eu de lin. Credeam ca nu mai ajung in Bucuresti, a fost unul din cele mai dificile momente in care m-am aflat de cand merg pe motor.

La benzinaria din Berceni am oprit si am stat jumatate de ora sa ma odihnesc. Eram rupt dupa portiunea asta de drum. In plus, in fata mea era unul cu un Cielo de BV care ma sicana la greu. Iar eu nu puteam sa scap de el fiindca nu puteam sa accelerez pe pietrisul ala.

Asta a mai fost o experienta de notat. Cel putin stiu ca nu m-am chinuit degeaba in scoala cu linia aia dreapta din poligon.

Alarma telefonului a inceput sa bipaie in disperare pe la 11. Asa mai merge. Ma trezesc somnoros, imi aprind o tigara si ma gandesc la drumul pe care il am de facut. Bucuresti, iesire pe A2 spre Constanta, dupa Castelu fac stanga pe un drum care ma duce pana la soseaua care vine de la Harsova, merg putin spre Constanta si din nou stanga pe DN-ul de Tulcea. Simplu, nu?

Este 12. Am pus intr-un saculet strictul necesar si am coborat in parcare. Cebe clipeste din faruri cand bag cheia in contact si abia asteapta sa isi dezmorteasca toti calutii pe care ii are in herghelie. Incalec si plecam la drum. Prima oprire: Mol-ul de la iesire spre autostrada. Fac plinul, imi fac si eu plinul cu un litru de apa pe care il transpirasem la semafoare, fumez o tigara si intru pe autostrada. Se circula lejer, majoritatea au plecat la mare de vineri seara. Problema va fi la intoarcere. Dau de niste radare. Bine, merg cuminte.

Ies de pe autostrada. O mare curba stransa la dreapta, care nu se mai termina. Ma aplec, imi fuge spatele la mobra, redresez, o mai patesc de vreo 2 ori. Opresc la un popas care se face pe dreapta dupa ce trec de o cale ferata. Fumez o tigara,  salut motociclistii care trec pe langa mine, imi curat viziera, ma relaxez.

Am trecut de primele localitati de dupa Cernavoda. Se face un drum la stanga, pornesc pe el. Mai mult ca sigur ca nu este soseaua pe care trebuie sa o iau, am gresit drumul, dar merg mai departe, sa vedem unde o sa ajung. Cu putin noroc ies pe drumul de Harsova, imediat dupa Crucea. Ma opresc la o benzinarie, pun cat sa imi ajunga, mananc un snickers si ma interesez la tipa de acolo pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la Tulcea. Imi spune ca prima sosea care o sa se faca la stanga e cea pe care trebuie sa merg. Plec, gasesc soseaua, nu seamana deloc a drum european dar merg inainte. Intr-un sat, o nuntablocase complet circulatia. Ocolesc, pornesc mai departe, dupa vreo 20-30 de km ceva nu era in regula. Soseaua se facea din ce in ce mai proasta, indicatoare nu mai existau iar bornele kilometrice erau ruginite.

Opresc pe dreapta si intreb pe cineva cum sa ajung la Tulcea. “Se poate ajunge si pe aici dar e drum ocolitor, foarte lung. Mai bine va intoarceti pana la calea ferata, treceti de ea si faceti stanga pe drumul acela. E un pic mai rau vreo 2 km ca e drum de piatra dar ajungeti repede la drumul national care duce la Tulcea”. Multumesc, ma intorc si o pornesc pe acel drum.

Inceput de asfalt. Devine din ce in ce mai prost dar ignor fiindca peisajul facea toti banii. Treaba cu ignoratul a functionat cat timp drumul de piatra a avut doar gropi cu apa (multumesc scolii de motociclism care m-a invatat sa fac slalom printre jaloane, acum chiar mi-a fost de folos).  Drumul devenise de pamant inmuiat de apa pe care se afla un strat de pietris. La coborare in panta fagasele create de apa ultimelor ploi mi-au dat niste momente de super adrenalina. Trebuia sa duc motorul pe dambul dintre fagase, care nu erau nici uniforme si nici in linie dreapta. Eram la risc, pietrele zburau de sub roti, nu puteam frana ca as fi pierdut controlul motorului iar la un moment dat mi-a fugit spatele atat de puternic incat ma vedeam cum o sa ma rastorn cu tot cu cebe in valea din dreapta mea. Nu stiu cum s-a redresat, sau cum am redresat-o, cert este ca am scapat. Cred ca mai am putin din aia 2 km si ajung la asfalt.

Dar a urmat a doua panta atat de abrupta si cu pietrisul atat de dizlocat incat a trebuit sa o tin din frana, sa o slabesc cate putin si sa merg pas cu pas pana jos. Cred ca mi-a luat vreun sfert de ora toata operatiunea asta. Ajung jos si in fata mea ditamai dealul pe care drumul urca abrupt. Moment de deznadejde. Sunt cu o motocicleta de viteza pe un drum de enduro. Am coborat niste pante pe care nu le mai pot urca. In fata deal abrupt. Nu am nici o varianta, semnal pe mobil din parti, pe altundeva nu am pe unde sa ocolesc, trebuie sa urc. Evaluez ca daca ma opresc la mijlocul pantei sau oriunde pana sus am incurcat-o. Voi scapa mobra pe jos, ea se va duce taras pana la baza pantei si nu cred ca mai raman manetele si pedalele intregi. Dar aveam alta solutie? Nu.

Cu inima cat un purice pornesc urcusul pe panta. Tin acceleratia constanta, pietrele scrasnesc sub roti, simt cum joaca spatele dar nu avem timp de impresii, trebuie sa ajungem sus. Am urcat deja 3 sferturi de panta si incep sa apara semne ca ceva este in neregula. Spatele fuge din ce in ce mai puternic, urc si mai greu asa ca accelerez fin ca sa mentin viteza constanta. Ma simt de parca merg cu motorul pe o sarma de echilibristica la 50 de metri deasupra pamantului. Intr-un final, cu greu, am ajuns pe culmea dealului.

De aici drum oarecum drept, dar plin de balti imense de apa. Pietrisul devenise o raritate, fusese lux, acum drumul era mai mult de pamant. Vad o masina 4×4, se apropie, trece incet pe langa mine, tipul de la volan se holbeaza la cebe si la personajul de pe ea de parca vedea 5 extraterestri mov care sareau coarda sincron. Eu serios, faceam slalom prin mocirla incercand sa ocolesc gropile pline de apa. Sau, de fapt, sa aleg bucatica mai putin uda de drum. Ma uit pe kilometraj. De cand am intrat pe drumul asta facusem 13 km. Mult mai mult decat cei 2 km de care vorbea localnicul ala. Si inca ceva interesant, tocmai am intrat pe rezerva. Daca nu ajung repede la o benzinarie raman cu cebe in pustiu. Oricum nu puteam sa ma mai intorc, singurul lucru pe care puteam sa-l fac era sa merg inainte. Trec printr-un stol de ciori care stateau pe drum si ascundeau o balta imensa intinsa pe toata latimea drumului. Cred ca am gresit directia si mai mult ca sigur am intrat in jocul Heroes, cine il stie imi poate confirma.

Viata devine din ce in ce mai interesanta. Ma apropii de o ferma de nu stiu ce, drumul e plin de apa, s-au format niste paraiase iar pamantul musteste sub forma de noroi de toate felurile. Pe alocuri o piatra alba, alunecoasa si ostila. Imi dau seama ca mai rau nu se poate. Lipsesc o explozie atomica, niste gauri negre care sa roiasca in jurul meu, ceva albine care sa imi intre in casca, explozia soarelui, Armageddon. Dar la cum au evoluat lucrurile in ultima ora, nu ma indoiesc ca o sa le intalnesc pe toate. Pentru inceput ma uit cu disperare la ultimul patratel din indicatorul de rezerva care incepe sa clipeasca si el.

Navighez cu cebe prin noroi si il simt la bocanci chiar daca am picioarele in scarite. Vad in departare un om, ma indrept spre el, pierd spatele, am fost la milimetru sa ma dau pe jos, ma apropii de el, nici eu nu stiu cum am reusit sa franez si sa tin mobra in picioare. Omu’ beat cui. Opresc motorul ca oricum a rezervorul gol si incerc sa-i descopar prin aburii alcoolului vreun proces cognitiv cat de cat nealterat. Dupa jumatate de ora ma consider fericit: am aflat ca imediat dupa prima curba apare asfaltul, mai am un pic pana la DN-ul catre Tulcea si la prima comuna este o benzinarie. Incepusem sa vad viata in culori mai placute. Ii dau bice, dupa curbe un asfalt aproximativ dar nu-i problema, aveam antrenamentul facut.

Ajung la DN, trag pe dreapta, am izbandit! Cu pulsul 320 ma dau jos sa fumez o tigara si sa iau o pauza binemeritata. Fac un pas, aud un zgomot ciudat in spatele meu si ma intorc exact la timp ca sa o vad pe cebe cum se pravaleste la pamant. Pusesem cricul dar ori nu l-am pus bine, ori a alunecat, nu stau sa analizez prea mult ma duc, o ridic, o pun din nou pe cric. Daune: semnalul stanga fata rupt dar inca functional. Schimbatorul de viteze si maneta de ambreiaj nu au nimic.

Cat de idiot pot sa fiu? Dupa ce am mers 15 km pe un drum pe care am avut 150% sanse sa dau mobra pe jos si nu am facut-o, ma opresc la margine de DN cu asfalt ca in palma si acolo se intampla beleaua. Se pare ca pentru motociclism am nevoie de cel putin o facultate, cea mintala.

Fumez 2 tigari in 4 minute, ma urc pe cebe si pornesc spre benzinarie. Ce mai conteaza ca era no-name, cu niste pompe de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial? Aveam benzina!

Spre Tulcea a inceput sa ploua. Am aflat in felul acesta ca ploaia marunta cu praful din aer fac pe asfalt o mazga pe care cebe danseaza voioasa. Ajung pana la urma in Tulcea, ma cazez, sunt atat de obosit incat mi se pare ca sunt intr-un vis. Ma arunc pe pat, stau asa o ora fara sa pot sa adorm si ma ia o foame de lup. Cobor la restaurant, mananc o ceafa de porc si ma intorc in camera la somn.

A doua zi traseu de placere: Constanta – Vama Veche si intoarcere in Bucuresti. Din pacate am descoperit ca la cazatura de pe cric s-a julit si capacul de la cutia de viteze. Inca 100 de dolari or sa zboare pe ebay. Cu semnalul s-a rezolvat rapid, nu avea nevoie decat de putin SuperGlue.