Sambata: Cetatea Histria

Schimbari de plan cu jumatate de ora inainte de plecare. Vineri seara stabilisem sa mergem pe Cheia cu intoarcere pe Rucar – Bran si apoi prin Targoviste, pentru a-l saluta pe prietenul nostru Florin care nu a mai putut sa ne insoteasca de data aceasta. Iar acum, dimineata, ploaia ameninta zona Brasovului, motiv pentru care eu si Sukhoiu am hotarat sa ramanem in zona cu soare si sa vizitam cetatea Enisala.

Primul popas: pe autostrada. La kilometrul 64 Cebe avea nevoie de benzina iar R6-le pierduse surubul care fixeaza rezervorul de lichid de frana pe fata. Varsam sculele pe jos in fata intrarii de la restaurant in privirile dezaprobatoare ale conservarilor corecti si noroc cu surubul de rezerva plasat strategic de fostul proprietar din Targu-Jiu.

Din nou la drum, iesim de pe autostrada si de la Slobozia alegem soseaua care duce spre Braila. Pana in Iazu asfaltul nu este deloc la fel de bun ca in reclama: sari cu motorul din groapa in groapa si mergi mai mult in scarite, dar e distractiv si drumul destul de liber asa ca nu ne facem probleme. Dupa Iazu, asfalt ca-n palma, atat de lin incat parca ai merge pe o pista de cauciuc.

Imi place peisajul si vreau sa oprim pentru o tigara si cateva poze. Dau claxoane in disperare, flash-uri, doar ca Sukhoiul asculta muzica in casti iar oglinzile pe care le are pe R6 nu sunt tocmai perfecte. Trag pe dreapta si il astept sa se intoarca. Imi iau si mustrarile de rigoare: “Data viitoare cand vrei sa opresti ma depasesti si imi dai semnal de dreapta! Am paralizat cand am vazut ca nu esti in spatele meu, am crezut ca ai patit ceva!”

Si cu permisiunea Sukhoiului, The Catcher in the Rye:

Planul nostru este sa ajungem la Tulcea pe Macin, sau asa cum mi-a spus Florin “pe Cheia Dobrogei, sa fiti atenti si grija la vant, ca e campie!” Iti multumim de sfat, te salutam prin telefon parandu-ne rau ca nu esti si tu aici cu noi, incalecam din nou calutii de fier si tragem de gaz inspre Braila.

Drumul este perfect, copacii de pe marginea soselei incep sa se contopeasca in doua siruri care delimiteaza parca o pista de decolare. Putine masini, vizibilitate maxima si un soare de primavara care te face sa te destinzi si sa te bucuri de tot ceea ce vezi in jurul tau. Ajungem repede in Braila si ne invartim putin prin centru pana gasim strada care duce la bac. Cebe, dupa ce si-a dezlantuit toti calutii pana aici, dupa ce a mers cu grija pe pietrisul de la urcarea pe platforma si pe puntile metalice, se odihneste cateva minute cat dureaza traversarea Dunarii alaturi de R6.

Este prima oara cand merg pe Macin. Drumul este foarte bun, traficul este aproape inexistent deoarece nu sunt masini decat atunci cand vine bacul, curbele sunt lejer de luatsi nu creeaza probleme. Doar in apropiere de Tulcea incep sa se accentueze si sunt cateva ace de par mai dificile.

Dupa Tulcea ne indreptam spre Babadag, la iesirea caruia ar trebui sa gasim drumul spre Cetatea Enisala. Intrebam si ni se spune ca in dreptul comunei Mihai Viteazu facem stanga si apoi ne luam dupa indicatoare. Intre Babadag si Mihai Viteazu soseaua, care in urma cu un an era perfecta, s-a stricat complet. Este peticita si in foarte multe locuri gropi taiate in asfalt te obliga la slalom. Din pacate acestea sunt mai periculoase: au marginile drepte si sunt adanci, probabil pregatite pentru a fi astupate cu asfalt.

Cum iesim din Mihai Viteazu drumul se face din ce in ce mai prost. Reduci cat poti viteza si dupa ce iei la limita o curba plina de gropi care iti arunca pur si simplu motorul in sus mergi cu cea mai mare grija. Ajungem in satul Istria, si apoi catre cetate intram pe un drum la fel de prost, care te face sa crezi ca motorul pe care il calaresti s-a transformat in cel mai naravas cal. La cetate ne dam seama ca am fost ghidati gresit, in loc de Enisala am ajuns pe apus la Histria.

Urcam printre ruinele vechii cetati, pe marginea lacului Sinoie. Roiuri de tantari ne asalteaza din toate partile spre disperarea Sukhoiului. Stam catva timp ascultand valurile lacului spargandu-se de tarm iar apoi ne intoarcem printre ruine odata cu lasarea intunericului.

Luna peste Histria, pe un cer pe care norii au desenat un parbriz de motor:

Camuflat in berber, singura modalitate de a te feri de tantari, Sukhoiu face poze si incearca sa intre in rolul dintr-un film de Hitchcock.

Inainte sa plecam, in parcare, filmez o buha, singura care spargea linistea cetatii.

Am plecat de la Cetatea Histria pe intuneric. Eram doar noi pe sosea, ne feream de gropi avand la dispozitie intreaga latime a drumului. Cred ca de sus, dintr-un elicopter, ne-am fi vazut ca doua puncte luminoase care se alearga pe sosea. Treceam cu viteza prin norii de tantari, ii vedeam cum se lipesc de viziera si de farul lui Cebe. Intr-unul din satele prin care am trecut a trebuit sa oprim: nu mai vedeam nimic, viziera era complet opaca de urmele de la tantari. De la magazinul mixt am luat o cana cu apa si o laveta, am curatat castile, am fumat o tigara si am pornit din nou spre sud, neavand o destinatie exacta.

La mine mai aparuse o problema la casca. Saptamana trecuta cand am fost la Drobeta, la unul din popasuri am pus casca pe sea. M-am indepartat de mobra si cand m-am intors am vazut cum Schuberth-ul meu cade impins de vant si face cateva tumbe pe asfalt. Totul in regula doar ca in mecanismul care prinde viziera a aparut o crapatura. Acum, daca ridicam viziera si vroiam sa o cobor la loc se intampla sa scape din prindere. In plus, stratul antifog de pe interior s-a cojit pur si simplu iar acum dupa nici 200 de metri de mers pe interiorul vizierei mi se astearnea o pacla alba, opaca, prin care nu mai vedeam nimic. Abia ma taram pe sosea, orbit de farurile masinilor de pe contrasens care straluceau la mine in casca mai ceva decat luminile de la o discoteca in aer liber. Asta pana cand Sukhoiul mi-a oferit casca lui la schimb, exasperat de faptul ca nu reuseam sa merg cu mai mult de 80 la ora. HJC-ul a fost un adevarat miracol, in sfarsit vedeam si eu pe unde merg! Am ajuns in Navodari si am oprit intr-o intersectie plina de beculete de toate culorile, prin pomi, pe ghirlande, pe sensul giratoriu, peste tot erau luminite colorate mai grav decat de sarbatori.

Am incercat sa ne dam seama care-i faza, care-i motivul sarbatorii.. ei bine, acesta era motivul:

Sukhoiu isi scoate telefonul si incepe sa sune la prietenii pe care ii are pe litoral in cautarea unui loc unde sa ramanem peste noapte. In 5 minute aveam o noua destinatie, Vama Veche, here I come! Mergem la benzinarie, facem plinul imi iau tigari si o cafea si… surpriza: cardul meu ING incepe sa faca figuri si sunt nevoit sa scot tot maruntisul pe care il mai aveam in buzunare ca sa platesc. Stiam ca mai am bani in cont dar mi-era teama sa nu fi fost blocat cardul din cine stie ce motive necunoscute. Sambata seara, ramaneam fara bani la 300 de km de casa, nu era bine!

Alergam la un ING, ajungem cu 10 minute inainte sa se inchida, verific, da, sunt bani, scot de la bancomat sa am cash si pornim mai departe. Suntem in Constanta, ne jucam putin la semafoare si intram pe soseaua spre Mangalia. In Eforie sud il vad pe Sukhoiu tragand rapid pe dreapta. Aproape in frana de urgenta opresc si eu in spatele lui sa vad ce s-a intamplat, il vedeam ca imi face semne disperate catre casca: nu mai avea viziera! Se intoarce 200 de metri in urma, cauta ceva pe jos si vine inapoi triumfator cu viziera intacta. In afara de cateva zgarieturi nu avea nimic, dar mecanismul de prindere de la casca, de data asta cel de pe partea stanga, se rupsese si din el lipseau cateva piese. Nu mai aveam cum sa o prindem asa ca am apelat la rola de scotch albastru pe care scrie Oferta Speciala pentru a fixa viziera.

Ajungem rapid in Mangalia si iau frumos curbele de la podul spre 2 Mai. Satul e pustiu si il parasim in graba, doar pentru a intra in Vama asfaltata si la fel de pustie.Ne oprim la iesire si parcam in fata portii prietenului Sukhoiului.

Am intrat in curtea care adapostea cateva casute si doua rulote pe partea dreapta. In cea din spate Cezar si Cezar incepusera seara cu bere asa ca ne-am asezat si noi la masa lor cu sticla de Stalinskaia. Inainte de a ne intinde in paturile rulotei am continuat ospatul cu branza topita, cremvursti, pateu, pufuleti si vodca. Set-up-ul perfect pentru doi motociclisti obositi, veniti de pe drum

Duminica: Cetatea Enisala si Long Way Home

Dimineata a inceput cu niste raze de soare care se strecurau prin luminatorul rulotei fix pe fata mea. Am bagat rapid doua tigari si o cana mare de cafea si am iesit afara. Vremea era ok, cer senin si aer caldut cu miros de mare. Astept sa se trezeasca si Sukhoiu sa pornim spre plaja cu motoarele. Imi sun prietenii, imi pregatesc echipamentul si il pornesc pe Cebe. Ne luam la revedere de la gazdele noastre si coboram panta (acum asfaltata) catre plaja. Facem stanga si oprim pe colt pentru cateva poze, o tigara si un maintenance scurt la motoare. Ungem lanturile, verificam uleiul, basic checklist. Plaja este pustie, un singur cort si doi iubiti savureaza dimineata la Vama Veche. Mai sunt pe aici doar patronii barurilor care fac planuri pentru deschiderea lor de 1 mai.

Fumam o tigara pe malul marii urmarind valurile care se sparg pe nisip, facem poze si ne pregatim de plecare. Prima oprire va fi la Tuzla, vrem sa facem o vizita pe aeroport.

Pana la Tuzla, drum de placere. Nu a fost deloc aglomerat, dar am trecut pe langa doua radare. Schuberth-ul meu este in continuare la Sukhoi care suporta cu stoicism viziera aburita. La Tuzla imi spune ca era sa mai piarda odata viziera cand a deschis-o putin sa se mai duca din condens.

Aeroportul este mic, pentru zboruri de agrement, salturi cu parasuta si cursuri de parasutism. Nu putem sa intram in zona pistei fiindca astazi e zi de zbor, dar urmarim din parcare salturile parasutistilor. Inainte de a pleca descoperim si un elicopter rusesc dezafectat ascuns in spatele unei cladiri.

Pericol!

La iesire suntem probabil mentionati pe meniul cainilor care pazesc aeroportul. Cebe se sperie si vrea sa o ia la fuga, se ridica intr-o roata si tasneste spre sosea printre cateii speriati de sunetul tobei.

De data asta trebuie sa ajungem la Cetatea Enisala, deci mergem spre Tulcea – Babadag. In Mamaia oprim pe un drum de pamant care coboara spre plaja, scoatem mancarea din rucsaci si luam pranzul in iarba. Sukhoiul isi coboara pana pe mal R6-le, facem cateva poze si pornim la drum spre Enisala.

Sukhoiu pune camera pe R6 ca sa filmeze, sunt niste peisaje superbe. Din pacate parbrizul este zgariat si murdar si nu se vede mare lucru prin el. Eu merg in fata alergand pe Cebe si la un moment dat imi dau seama ca sunt singur, Sukhoiu disparuse din spatele meu. Trag pe dreapta si ma pregatesc sa intorc, sa pornesc dupa el, cand il vad venind din urma. Il intreb ce s-a intamplat si imi spune ca din cauza vibratiilor fasa elastica pe care o pusesem sub camera cu rol de atenuator s-a desprins si a zburat. Sukhoiu a tras repede pe dreapta cand a vazut ca a pierdut ceva, altfel as fi ramas si fara camera care ramasese prinsa doar de benzile de scotch.

Facem poze in niste zone cu un peisaj ireal de frumos si pornim mai departe spre Babadag. Ma simt excelent, nu vreau sa se termine repede drumul asta. Inainte de Babadag facem dreapta si urmam o sosea plina de gropi, cu diverse semne care ne anuntau ca drumul este in lucru. O fi el in lucru, dar nu am vazut nici un utilaj prin zona. Intre babadag si Enisala… exact contrariul. Asfalt ca in palma, pare turnat de curand, exact locul unde poti sa te dai fara grija de pietoni si masini. Dupa Enisala intram din nou pe un drum in lucru, asfalt cu gropi alternand cu portiuni de pietris de rau. O devarata senzatie pe Cebe sa te dai pe un astfel de drum. Ajungem la o ferma piscicola, facem poze si intrebam care este drumul spre cetate.

Bodyguard-ul de la poarta ne arata un drum de pamant care urca dealul si care nu are nici un punct comun cu asfaltul pe care Cebe este conceput sa mearga. Dupa ce terminam tigarile si bagam camerele in rucsaci pornim pe drumul de pamant spre Cetatea Enisala.

Drumul are portiuni dificile: atunci cand urca in curba este aproape distrus de sleaurile facute de ploi, plin de santuri si pietris. Ajungem sus intr-un final, dupa un popas scurt in care Sukhoiul ma fotografiaza si fata si profil. Pe ultimii 20 de metri intram pe un asfalt proaspat turnat si vedem ca mai era un drum de acces, asfaltat, care cobora pe cealalta parte a dealului. Nu putem intra cu motoarele in cetate asa ca le lasam sa se odihneasca la bariera.

Facem fotografii la privelistea care ne inconjoara iar Sukhoiu se urca pe motor si pleaca pe dealul de langa noi in incercarea de a ajunge in varful lui. Il urmaresc cu camera dar terenul accidentat nu il lasa sa urce pana sus.

Inapoi in cetate, inainte de caderea serii am facut cateva poze la intinderea colorata de la picioarele noastre. Si o imagine interesanta, panorama cetatii, vazuta din marginea de vest.

Plecam de la Cetate cu intentia sa ajungem pe lumina in Bucuresti.

Incepem sa coboram pe drumul asfaltat care serpuieste printre dealuri. Intr-un loc soseaua urca putin, Sukhoi merge in fata mea si nu il mai vad cand incepe sa coboare panta de partea cealalta a dealului. Ajung si eu in varf, soseaua face o curba la stanga iar Sukhoiul este pe dreapta drumului incercand sa ridice R6-le tavalit. Opresc, ma duc sa-l ajut, punem R6-le pe cauciucuri si incepem sa vedem ce stricaciuni s-au produs. La Sukhoiu geaca putin zgariata si protectia de carbon a manusii drepte s-a tocit pana s-a perforat dar nu a trecut si de piele. R6-le: toba putin deplasata din pozitie, maneta de frana rupta, oglinda zgariata si carena de pe partea dreapta julita. Pietrisul dintr-o curba si-a spus cuvantul, noroc cu echipamentul de protectie. Problema garav este cu maneta de frana, nu ai cum sa ajungi in Bucuresti fara frana pe fata. Sau… de fapt poti… dar nu este recomandat nici macar sa incerci.

Ne oprim in Enisala pe marginea drumului in fata unui Magazin Mixt unde gasesti  de toate, de la unt si salam pana la cuie si butelii de aragaz. Prima incercare se cheama Poxipol dar esueaza lamentabil. Varianta de back-up: incercam montarea unei chei in locul manetei de frana. Cand nu reusesti din prima, nu e nevoie decat de un ciocan mai mare care fixeaza perfect cheia de 10 pe post de maneta de frana sport. Pornim la drum cu grija, nu stim daca cheia de 10 va rezista pana in Bucuresti si avem un back-up in cazul in care lucrurile iau o intorsatura proasta, un service din Tulcea gasit pentru noi de Angel.

Din fericire nu sunt probleme si avand cap compas Harsova pornim la drum. Oprim din nou, Sukhoiu are probleme cu R6-le, se tot aprinde becul de la ulei. Verificam nivelul, totul pare in regula, dar ceva se intampla, cum ridica motorul in 10-12.000 de ture cum se aprinde becul ala.

Nu suntem in stare sa ne dam seama de ce se intampla asa ca pornim din nou, mai departe. Suntem deja obositi, drumul este aglomerat si se intuneca rapid. Trec prin cateva roiuri de tantari si iar nu mai vad nimic, ne apropiem de padurea dinainte de Harsova si ne mai oprim pentru cateva poze la apus si curatatul vizierelor. Sukhoiu este ingrijorat de problema uleiului. Incerc sa dau de Thorus la telefon sa-l intreb si pe el care ar putea fi cauza aprinderii becului de ulei la un motor folosit in ture inalte dar nu reusesc.

Bagam viteza, nu lasam pe nimeni in fata noastra, e deja noapte si am depasit deja toate estimarile de sosire in Bucuresti. Inainte de autostrada mai fumam o tigara, Sukhoiu imi spune ca o sa mearga incet de teama sa nu i se caleze motorul in mers si verificam din nou nivelul uleiului care pare ok.

La intrarea in Bucuresti facem schimb de casti, iau din nou Schuberth-ul cel bolnav si o tai spre casa. Ajung repede, parchez motorul, imi iau bagajul si urc in apartament. Deschid fereastra si aud pe bulevard trecand doua motoare. Imi este ciuda ca sunt obosit si nu pot sa mai ies si eu la joaca, desi m-am dat peste 1.200 de km week-end-ul asta tot nu m-am saturat.

Descarc pozele si ma uit la ce am filmat. Sukhoiule, multumesc pentru excursia asta, am asteptat aproape un an de zile sa iesim impreuna cu motoarele iar acum am avut parte de o plimbare de weekend perfecta. Imi pare rau ca nu a fost si Florin cu noi, dar sezonul abia a inceput!

Astfel ca sambata la ora 14 am plecat la drum impreuna cu Florin. Vremea tinea cu noi iar A1 nu a fost foarte aglomerat, asa ca l-am facut dintr-o bucata. Am oprit la o benzinarie in Pitesti pentru poze cu Cebe, tigari si telefoane apoi ne-am asezat la masa intr-un restaurant de la iesirea spre Slatina: preturi decente, portii mari si mancare buna, un popas perfect pentru doi motociclisti infometati

Drumul catre Craiova este foarte bun: asfaltul te face sa nu iti dai seama ca ai bagat la greu mana in gaz, curbele line cu 2 benzi la urcare sunt o placere iar anumite portiuni traverseaza paduri inverzite unde poti sa tragi pe dreapta si sa faci pauza de o tigara bucurandu-te de peisajul din jur.

Dupa Craiova sunt cateva portiuni cu serpentine mai stranse unde poti sa te apleci cu motorul fara sa reduci foarte mult din gaz. Traversezi o zona de dealuri pitoresti si te bucuri de priveliste gandindu-te ca nu ti-ai dat seama pana acum cate locuri frumoase sunt in Romania.

Singura zona cu drum mai prost este Strehaia – Ciochiuta. In Strehaia sunt sleauri, denivelari puternice de-a lungul drumului care te fura destul de usor iar la Ciochiuta drumul este in lucru, deviat si cu cateva portiuni cu gropi. Atentie si la trecerea peste calea ferata, terasamentul este lasat si este posibil sa lovesti cu carena sina de tren.

Am ajuns in apropierea Drobetei chiar pe inserat, la timp pentru a vedea pe indelete apusul soarelui deasupra Dunarii din goana calutilor lui Cebe. Nu ne-am mai oprit la poze, era o combinatie perfecta de drum, viteza si priveliste. Atat de frumos incat aveai senzatia ca te afli intr-un film care descrie momentele perfecte ale motociclismului.

La Drobeta am revazut filmarile si pozele si am prelungit seara linistita in compania paharelor cu vodca.

A doua zi dimineata ne-am trezit destul de greu, si am pornit pe drumul spre Bucuresti. Am facut intai un popas in centru unde am mai furat cateva poze:

La intoarcere a fost putin mai aglomerat. Ne grabeam putin si nu am mai stat sa mai montez camera, cauciucurile de la Gixxer erau duse si incepusera sa ajunga la ate iar Florin a avut din punctul asta de vedere un drum mai dificil. Cu toate astea am oprit sa fotografiem cateva avioane lasate sa se odihneasca la marginea drumului, pe o proprietate privata de unde am fost pana la urma alungati de paznic.

Din nou la drum, de data asta aglomeratie, foarte multe masini se intorceau in Bucuresti. Am depasit cat am putut iar dupa o discutie amicala cu politia am oprit sa fumam o tigara  si sa mai facem niste poze ca sa aratam cat de frumos ne-am lasat pe curbe, macar atat daca nu am filmat:

Am ajuns in Bucuresti cateva ore mai tarziu, incheind excursia care, mie cel putin, mi s-a parut excelenta, dar parca prea scurta Data viitoare vom porni la un drum mai lung si cel putin la fel de frumos

Propunerea lui Thorus suna perfect: plecare la pranz din Bucuresti, directia Oltenita, apoi usor spre Giurgiu si intoarcere acasa. Luci era la mine, isi spalase motorul, mai avea putin pana sa iasa din rodaj deci un motiv perfect de plecat la drum.

Iesirea spre Oltenita trece printr-o sumedenie de localitati, una dupa alta. Putina rutina intrerupta de Daciile Break vechi de 30-40 de ani care isi scurg tablele pe sosea, la care nu mai merg nici stopurile, ce sa mai vorbim de semnalizari. Dupa Frumusani drumul se intinde pe campie, mai putine sate si neasteptat de liber. Aflu mai tarziu ca in timpul saptamanii este o aglomeratie pe soseaua asta mai ceva ca pe bulevardele Bucurestiului la ora de varf.

Tragem pe dreapta intr-o parcare: sesiune foto, primele poze pe care Luci le face motorului sau care mai are doar vreo 50 de km si iese din rodaj.

Fumam, facem poze, filmam, Luci se va intoarce in Bucuresti fiindca nu vrea sa depaseasca cei 1.000 de km la care trebuie sa faca revizia.

Pornim din nou la drum, de data aceasta doar eu si Thorus. La plecarea din parcare am vazut ca sunt pe rezerva si vanam cu privirea la orizont in asteptarea unei benzinarii salvatoare.

Am trecut prin cateva sate, dar fara succes. Vedeam cum se duc patratelele de la indicatorul de rezerva, acum incepusera sa clipeasca toate. Am inceput sa merg din ce in ce mai linistit, Thorus in fata mea nu pricepea de ce raman in urma. Nu mai stiu cat am mers dar mi s-a parut foarte mult, pana am ajuns la intrarea in Oltenita iar sigla benzinariei de pe partea dreapta mi s-a parut cea mai frumoasa priveliste.

Am facut plinul si am plecat cu un coleg al lui Thorus sa vedem Dunarea. Ne-am intins la povesti mai mult timp, era o liniste de care nu vroiai sa te desparti, mi-a parut rau ca a trebuit sa pleca atat de repede.

De la iesirea din Oltenita pana la Daia, unde drumul intra pe soseaua Giurgiu – Bucuresti, am avut parte de un traseu deosebit de frumos: asfalt nou, proaspat marcat, peisaje extraordinare si curbe care plac oricarui motociclist, mai ales pe ultima portiune.

Drumul traverseaza dealurile si in anumite zone trece printr-o padure deasa, semanand cu intrarea in Slobozia, cum vii dinspre Harsova. Aici insa zona impadurita este mult mai lunga, padurea mai deasa iar curbele line se pierd in fata printre copaci. Nu am facut poze, se insera si eram in intarziere, oricum am fost intarziati si mai mult de 2 echipaje de politie care ne-au oprit pentru verificarea actelor.

Spre Daia soseaua traverseaza cateva localitati iar curbele incep sa fie din ce in ce mai agresive. Pe intuneric este posibil sa te surprinda cate una la 90 de grade, in locurile in care drumul trece printre dealuri. Destul de circulat drumul, ma refer la portiunea aceasta de final dinspre Giurgiu.

La intoarcere am constatat ca inca nu s-a terminat asfaltarea soselei spre Bucuresti. Imediat de dupa Adunatii Copaceni pana la Bucuresti asfaltul este praf. Mai rau decat in vara. Si nici nu am vazut vreo miscare ca s-ar mai lucra la el.