Catalin Alistari despre motociclisti
Editia online a ziarului Evenimentul Zilei, de sambata 27 martie, publica un articol despre Hells Angels Motorcycle Club, intitulat "Razboinicii pe doua roti" semnat de domnul Catalin Alistari.
Catalin Alistari, ziarist la Evenimentul Zilei
Este sambata, nu sunt evenimente remarcabile care sa reprezinte o stire de pus in ziar asa ca e simplu: ne uitam pe flux si vedem ce s-a intamplat saptamana aceasta. Aha,citim ca doi motociclisti au murit in Bucuresti in urma unui accident... Si mai aflam si ca Asociatia Motociclistilor din Romania a lansat o campanie de constientizare a pericolului pe care il reprezinta pentru motociclisti starea proasta a carosabilului. Atunci hai sa facem un articol despre motociclisti, dar nu chestii de-astea marunte, neimportante, trebuie gasit un subiect care sa incite, sa provoace, ceva gen Stirile de la ora 5 de pe PRO TV.
Noroc cu Google si cu Wikipedia, gasim informatii despre Hells Angels. Ce conteaza ca nu este de actualitate, merge, ca cititorii au proaspat subiectul motociclistilor in memorie. Mai deschidem 2-3 site-uri si avem materialul pentru articol. Il scriem in graba, cu mici greseli (ce mai conteaza, ideea este importanta) si cautam o cale de a lega subiectul articolului de realitatea romaneasca.
Destinatie finala: Sighisoara
Trebuia sa plecam in Bulgaria, la Veliko Tarnovo, dar seara Mihai a venit cu o idee mai buna: cand ne trezim maine, ne urcam pe motor si mergem pe Cheia, apoi tot inainte pe curbele dinspre Sighisoara. Urma sa fiu pasager la Mihai, pentru ca Cebe face o pauza de maintenance in service.
Harta traseului
Prima zi
Ne-am trezit cu greu pe la pranz. Ma asteptam la o schimbare de plan dar destinatia era batuta in cuie. In 15 minute ne-am facut bagajul si peste inca 30 de minute ne indreptam spre DN1. Stau cuminte in sea si incerc sa ma obisnuiesc macar din postura de pasager cu franele si acceleratia motorului. In afara de centura Ploiestiului care nu are nici o gropita, restul DN1 este praf. Cu toate astea ajungem repede in Valeni, si intram fara oprire pe curbe.
Drumetie de primavara
Bucuresti - Pitesti (A1). Radare si senzatii tari. Nu stiu de ce au pus radare, autostrada pare a fi in reconstructie, minus utilajele pe care te-ai astepta sa le intalnesti. Gropile sunt asezate una langa alta si sunt atat de multe incat nu stii ce sa ocolesti si ce sa iei din plin. Pe anumite portiuni, pe banda intai, asfaltul este raschetat iar urmele lasate te ghideaza complet gresit, de cele mai multe ori in afara carosabilului.
Traseu de inceput de sezon
In Pitesti m-am oprit, avand de gand sa continui spre Ramnicu Valcea pe Dealul Negru. Schimbare rapida de plan, Dealul Negru arata ca dupa alunecari de teren. Chiar si un 4x4 special pentru offroad este pus in dificultate de starea drumului. Nici varianta de ocolire prin Campulung nu este buna, asfaltul este la fel de prost ca pe Dealul Negru. Singura destinatie acceptabila ramane Slatina asa ca ma urc pe motor si pornesc spre apus.
Ceaţă
Trag pe dreapta, tai contactul, opresc muzica din casti si se lasa o liniste ireala. Nici o masina, nici un fosnet al copacilor batuti de vant, totul este nemiscat de parca cineva a apasat butonul Pause. Imi dau jos casca si incep sa imi curat viziera pe care umezeala a lasat un strat albicios prin care cu greu mai vezi ceva.
Fara viteza
Imi aprind o tigara si ma uit in jurul meu. Este pustiu si lumea este incremenita, ma simt de parca sunt martorul post-apocalipsei nucleare. Nu vad soarele, tot cerul este acoperit de nori. Ma asez pe parapetul metalic de la marginea drumului, ma uit la asfaltul umed si incerc sa calculez cati km mai am de facut pana la prima localitate. Harta e pe undeva prin rucsac dar nu vreau sa il mai dau jos asa ca ma incurajez spunandu-mi ca nu mai este mult. Ma grabesc sa plec, nu vreau sa ma prinda seara pe drum. Imi pun casca, ma urc pe motor si pornesc mai departe. Trag de gaz si ranesc din plin linistea padurii la capatul careia astept sa intalnesc soarele.
La Vama Veche – 2009
Tot de anul trecut, excursie la Vama Veche. Cateva fotografii aproape perfecte:
Vulcanii noroiosi – 2009
Anul trecut in martie era cald. Ultima ninsoare cazuse la sfarsitul lui ianuarie iar de atunci doar cateva ploi au mai stricat vremea de primavara. Destinatii posibile... cate drumuri bune ramasesera dupa iarna, asa ca am dat o fuga cu Sukhoiu pana la vulcanii noroiosi. Sukhoiule, nu o sa uit niciodata parapetul metalic trecand la 10 cm de casca mea si nici decupajul din asfalt (desi chestia asta am mai experimentat-o si eu de cateva ori de atunci). \m/
