Ma ridic incet din pat si ma duc la baie. Las apa de la dus sa curga racoroasa peste mine si ma pierd in imaginea unui drum perfect al carui marcaj se pierde stralucind in curbele din spatele copacilor.

Arad – Oradea – apoi directia catre Carei – Satu Mare. In Sacuieni trebuie sa fac dreapta spre Marghita – Suplacu de Barcau – Simleul Silvaniei – Zalau. Ovidiu ma avertizeaza ca soseaua Timisoara – Arad e o zona in care au loc frecvent accidente grave de circulatie. Pornesc cu cebe atent sa nu ratez indicatoarele de Arad si ies din Timisoara printr-o padure in care curbele se amesteca intre serpentine dulci si ace de par.

Drumul spre Arad este drept, cu asfalt bun, dar o singura banda si depasiri la greu. Bag viteza ca se poate si trec in fata camioanelor care incetineau traficul. Doua sosele laterale de pe care intra camioane cu materiale de constructii aduc pe asfalt urme urate de pietris si nisip. Grija mare la ele, dar si la petele imense de ulei din apropierea unei parcari frecventate de tiruri. In scurt timp ajung la Arad, iau directia Oradea si la iesire din oras ma opresc la o benzinarie sa fac plinul.

Imi este foame, mananc un croissant si un snickers, beau apa la greu ca e cald si transpir cat cuprinde. In 10 minute sunt din nou pe cebe avand Oradea la orizont. Din pacate placerea drumului Timisoara – Arad paleste: soseaua e stricata, asfaltul are valuri, sunt zone in care poti sa-i dai dar te trezesti din loc in loc cu niste cratere care te obliga sa te urci pe frane. Ma concentrez la drum, dar soseaua se strica din ce in ce mai tare. Merg cu 80-90 si fac slalom printre gropi. Fac un popas inainte de intrarea in Oradea, imi e foame si stabilesc sa vizitez McDonalds-ul cand voi ajunge in oras.

Oradea este o adevarata capcana. Am intrat in oras dar nu mai puteam sa mai ies. Urmaresc indicatoarele si ma invart in cercminute in sir, stand la semafoare intr-un soare ucigator. Dupa 3 sferturi de ora de chin reusesc sa scap victorios chiar in momentul in care in mine incepuse sa se instaleze panica. Urmez soseaua spre Carei lasand in urma McDonalds-ul la care nu am mai avut nici o tragere de inima sa ma mai duc. Daca ma opream sa mananc as fi riscat ca in timpul acela toate strazile din Oradea sa se mute, sa apara intersectii noi, indicatoarele de orase sa isi schimbe sensul si nu as mai fi scapat in veci din acest oras.

Urmam directia Carei.Soseaua era din ce in ce mai proasta, peticita si cu gropi. Opresc in Diosig sa mananc ceva. Incerc sa intreb cat mai am pana la Sacuieni dar aici lumea nu stie decat maghiara. Nu reusesc sa ma inteleg cu nimeni. Dupa un hamburger si 2 sticle de apa plata pornesc din nou sperand ca voi iesi cat mai repede din zona asta in care trebuie sa stii maghiara daca vrei sa fii inteles.

Ajung in Sacuieni. Vad indicatorul de Margita aratand la dreapta. Ma uit la dreapta si vad o strada de piatra cubica in panta care urca pe un deal. Nu parea sa fie sosea, era plina de gropi, asa ca am cautat urmatoarea la dreapta asfaltata. Intru pe sosea, opresc si intreb pe unul care statea la marginea drumului daca asta este drumul catre Marghita – Zalau. Ma intelege cu greu, imi da senzatia unei persoane cu IQ deficitar, dar pana la urma imi raspunde ca da. Ii dau bataie, drumul e destul de bun. Fac vreo 30 de km si ma opresc. Ceva era in neregula. Nu eram pe drumul cel bun. Dau telefon la Ovidiu si aflu ca sunt pe drumul de Carei in loc sa fiu pe cel de Marghita. Ar fi trebuit in Sacuieni sa o iau la dreapta pe strada aia pietruita. Tzeapa majora. Merg mai departe, asta e, fac ocol prin Carei, ca de intors nu ma mai intorc.

Din Valea lui Mihai drumul este distrus complet. Zone cu asfalt cu tenta albastru-verzuie, pline de valuri si denivelari. Asfaltul asta colorat este intotdeauna un semn de rau augur. Cand am mers spre Tulcea pe drumul acela comunal cu borne kilometrice ruginite, soseaua era peticita tot cu asfalt din asta albastru-verzui. Drumul pe care eram acum era dintr-un astfel de asfalt pe o portiune de 200 de metri apoi urmau 200 de metri de sosea unde asfaltul asta fusese dat deoparte si ramasese un ciment plin de gropi, facut bucati. Apoi iar 200 de metri de asfalt si 200 de metri de ciment. Si tot asa. Mergeam cu 60 la ora, si ma ingrozeam la gandul ca drumul poate deveni si mai prost decat este acum.

De pe contrasens veneau zeci de motociclisti. Tot drumul am intalnit motoare cu numere de Germania si Ungaria. Cand am ajuns in Carei am aflat ca la Petresti era o mare intalnire a motociclistilor, de care eu nu stiam. Am ramas cateva secunde sa ma gandesc daca sa ma duc si eu, sau sa imi continui drumul. Am fost mai tentat de drum, asa ca am pornit mai departe.

In apropiere de Zalau am intrat pe o sosea de vis. Nu poti sa compari asfaltul, drumul si peisajele decat cu cel dintre Petrosani si Resita. A plouat putin iar cand am intrat in Zalau se intuneca. Am decis sa raman o seara aici si sa continui maine cu Meses si Sighisoara. Am oprit-o pe cebe in fata receptiei unei pensiuni si mi-am luat o camera. Mi-a parut rau ca drumul a fost astazi atat de prost. Dar o sa-mi iau revansa maine.